The Best in Brest? Marius Copil s-a calificat în sferturile turneului cu premii de peste 100.000 de euro
Marius Copil, cap de serie numărul 2 și locul 78 ATP, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului challenger de la Brest (Franța), dotat cu premii în valoare de 106.000 de euro.
În optimi, Copil l-a învins, scor 7-6 (2), 6-1, într-o oră și 40 minute de joc, pe italianul Luca Vanni, numărul 156 mondial. Marius Copil a reușit trei break-uri și și-a cedat serviciul o singură dată.
Următorul adversar al românului va fi câștigătorul partidei Matteo Berrettini (Italia, locul 123 ATP) – Ugo Humbert (Franța, locul 474 ATP).
Prezența în sferturile de finală ale probei de simplu este premiată la Brest cu 3.090 de euro și 20 de puncte ATP. Calificarea în semifinale i-ar putea aduce lui Copil 5.320 de euro și 40 de puncte.