The Best & the Beast!

The Best & the Beast!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bielorusul, poreclit „Bestia”, a fost între cei mai buni 20 de tenismeni ai lumii la simplu în urmă cu zece ani

Horia Tecău (27 ani), cel mai bun jucător român de tenis al momentului la dublu, schimbă partenerul. După mai bine de doi ani de colaborare cu suedezul Robert Lindstedt (35 de ani), cu care a disputat trei finale consecutive la Wimbledon și a câștigat zece turnee, printre care și cel de Masters Series de la Cincinnati, constănțeanul pune capăt dream team-ului.

Turneul Campionilor din toamnă de la Londra, la care vor participa pentru a doua oară consecutiv va fi competiția de adio a celor doi. „Am auzit că deja au apărut știri că nu voi mai face cuplu cu Robert. Am preferat să nu vorbim până la Turneul Campionilor, pentru că mai avem câteva competiții la care vom participa și nu am vrut să anunțăm asta”, s-a limitat să spună Horia.

O schimbare cu greutate care îl va aduce de aceeași parte a fileului cu Tecău pe unul dintre cei mai buni jucători de dublu din lume, Max Mîrnîi (35 ani), numărul trei mondial. „Bestia”, cum e poreclit bielorusul, vrea să dispute un număr mai mic de turnee în sezonul viitor și să aibă un partener care locuiește mai aproape de țara sa pentru a putea face mai multe antrenamente împreună. Până acum, el făcea pereche cu Daniel Nestor cu care a cucerit de două ori titlul la Roland Garros și au ajuns pe prima poziție în clasamentul ATP. În acest caz, Robert Lindstedt ar face tandem cu Nenad Zimonjic.


45 de turnee ATP a câștigat la dublu Max Mîrnîi, printre care 6 de Grand Slam (de patru ori Roland Garros și de două ori US Open)


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce conțin, de fapt, biscuiții Oreo. Dragoș Pătraru s-a îngrozit: "Nu, nu"
Ce conțin, de fapt, biscuiții Oreo. Dragoș Pătraru s-a îngrozit: "Nu, nu"
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Dieta prin care Shakira a slăbit după divorțul de Pique. Secretele siluetei solistei au fost dezvăluite de antrenoarea ei! Ce consumă ZILNIC
Dieta prin care Shakira a slăbit după divorțul de Pique. Secretele siluetei solistei au fost dezvăluite de antrenoarea ei! Ce…
Cum a ajuns să arate iubita lui Prigoană, după moartea lui. Toți și-au dat coate când au văzut-o. Cum a apărut îmbrăcată la un eveniment!
Cum a ajuns să arate iubita lui Prigoană, după moartea lui. Toți și-au dat coate când au văzut-o. Cum a…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Cine a câştigat marele premiu de 6,34 milioane de euro de la Loto 6/49. Norocosul a venit să îşi ridice banii
Cine a câştigat marele premiu de 6,34 milioane de euro de la Loto 6/49. Norocosul a venit să îşi ridice…
Întrebare de clasa a IV-a: Ce culoare au dungile de zebră?
Întrebare de clasa a IV-a: Ce culoare au dungile de zebră?
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
România a pierdut cel mai mare artist. Boala cruntă care l-a răpit dintre noi. A fost de neegalat
România a pierdut cel mai mare artist. Boala cruntă care l-a răpit dintre noi. A fost de neegalat
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×