Theodor Stolojan, fostul prim-ministru al României ajuns la 80 de ani, o apără pe Simona Halep, după victoria de la TAS! „S-a dat pe mâna ăluia care avea faimă. Ce să facă? Să umble cu chimistul după ea?”

Theoor Stolojan soseste pentru a participa la sedinta Biroului Executiv al Partidului National Liberal (PNL), luni 10 februarie 2020, la Palatul Parlamentului. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul premier al României, Theodor Stolojan, i-a luat apărarea Simonei Halep după victoria de la TAS, în urma căreia suspendarea de 4 ani primită de sportivă a fost redusă la 9 luni, astfel că ea poate reveni pe teren.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a venit cu un verdict aproape ireal pentru Simona Halep, după un an și jumătate de chin, timp în care s-a judecat dosarul de dopaj al româncei.

Theodor Stolojan o apără pe Simona Halep, după victoria de la TAS

Theodor Stolojan, fost prim-ministru al României, a ținut să menționeze cât de nociv a fost antrenorul Patrick Mouratoglou pentru campioana noastră.

„Nu numai că am urmărit toată odiseea aceasta a Simonei, dar i-am și ținut pumnii, pentru că suspendarea de patru ani mi s-a părut ceva ieșit din comun! O pedeapsă luată cu o anumită ură, dacă vreți, față de faptele propriu zise.

Dar iată că acest tribunal (n.r. TAS) a restabilit cât de cât o situație normală. Deși, pe fond, Simona a fost nevinovată!

Ceea ce-mi doresc acum e ca Simona să-și aleagă un antrenor în care are încredere, care să fie un om corect. Iată, s-a dat pe mâna ăluia care avea faimă (n.r. Mouratoglou), o faimă recunoscută, și totuși a pățit această porcărie, că nu poate fi numită altfel.

Hai să ne lămurim! Mouratoglou n-a mai avut încotro (n.r. decât să-și admită vina), pentru că altfel se discredita total! Dacă el nu-și asuma această vină, se discredita, pentru că se știa deja ce s-a întâmplat, de unde a provenit acel nenorocit de stimulent și cine l-a administrat.

Până la urmă, gândiți-vă că Simona nu poate să umble cu un chimist după ea și să verifice ce i se dă, asta e datoria celor pe care ea i-a plătit foarte bine și foarte mult, tocmai pentru a avea grijă de aceste situații”, a spus fostul premier, potrivit GSP.ro.

Theodor Stolojan, despre românii care au criticat-o pe Simona Halep

Fostul europarlamentar a vorbit apoi și despre compatrioții Simonei Halep care s-au dezis de jucătoare în momentul în care a fost acuzată de dopaj.

„Mă bucur foarte mult pentru Simona și mi-aș dori foarte mult să primească un wild-card la toate turneeele importante din acest an, pentru că ea a ieșit din clasament. Să sperăm că vor avea o atitudine binevoitoare cei care organizează aceste turnee.

Oricum, ea va începe să intre în competiții (…), va fi altă stare pentru ea. Începând de astăzi, Simona se află în altă stare sufletească, asta-i foarte important.

Simona e un sportiv care a fost corect toată viața, ea tot timpul a afirmat că niciodată nu s-a gândit să ia vreo chestie de genul acesta. Și s-a trezit, dintr-odată, aruncată într-o situație în care lumea începuse să-și spună semne de întrebare.

Din păcate, chiar unii din România, care-și dădeau cu părerea și aveau niște atitudini foarte nefavorabile față de Simona, deși nu aveau argumente. Doar își imaginau.

Ea a avut de suferit foarte mult. Nu vă imaginați că, dacă ea n-a vorbit și n-a arătat ce înseamnă suferința, n-a suferit. Ea a suferit enorm, n-am nicio îndoială! Fiindcă a muncit enorm ca să ajungă unde a ajuns. Enorm, cu sacrificii incredibile! Și apoi să te trezești scoasă complet din competiții și cu integritatea afectată?!

Mă bucur foarte mult pentru ea și-i urez tot succesul din lume, să revină, să treacă peste, că asta e important. Să lase deoparte și să uite, pur și simlu, de toată perioada asta nenorocită”, a mai adăugat Theodor Stolojan.

Maria Miron / Autor
Este absolventă a facultății de Științe Politice, studii finalizate în 2021 cu o diplomă de master în „Analiza conflictelor internaționale”. A debutat în presă la Evenimentul Zilei, in ianuarie 2022, scriind articole pe domenii precum politic, social, economic sau sport. Mai apoi ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
BREAKING | OUT! Gigi Becali a numit fotbalistul care pleacă de la FCSB:
BREAKING | OUT! Gigi Becali a numit fotbalistul care pleacă de la FCSB: "Să mă caute cine îl vrea"
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii Ruse
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii…
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ion Ţiriac a fost dat de gol. Scoate zeci de milioane de euro din conturi: Salvatorul este român!
Ion Ţiriac a fost dat de gol. Scoate zeci de milioane de euro din conturi: Salvatorul este român!
Este oficial! Femeia cerută de soție de Mihai Bendeac participă la Survivor 2025 de la Pro TV
Este oficial! Femeia cerută de soție de Mihai Bendeac participă la Survivor 2025 de la Pro TV
Marele actor al România ne-a părăsit. Adio, maestre! Toată țara îl plânge: De ce mi-ai luat o parte din suflet
Marele actor al România ne-a părăsit. Adio, maestre! Toată țara îl plânge: De ce mi-ai luat o parte din suflet
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Ion Ţiriac şi Dan Şucu ar putea prelua clubul italian Genoa. Ce scrie presa din peninsulă
Ion Ţiriac şi Dan Şucu ar putea prelua clubul italian Genoa. Ce scrie presa din peninsulă
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×