Țig, eliminată în primul tur la Indian Wells. În ciuda înfrângerii, „Pati” a reușit o performanță uimitoare pentru a treia oară în trei zile

Patricia Țig (99 WTA) a pierdut la debutul pe tabloul principal de la Indian Wells (SUA), scor 4-6, 6-0, 4-6 în fața Marianei Duque-Marino (Columbia, 112 WTA).

Țig, al treilea meci la rând în care câștigă un set la 0

România rămâne cu trei reprezentante pe tabloul principal al turneului Premier Mandatory de la Indian Wells (Halep, Begu și Niculescu), după ce Țig a cedat în noaptea de joi spre vineri confruntarea cu Duque-Marino. Jucătoarea din Galați a pierdut în două ore și 12 minute, însă rămâne cu o performanță greu de reușit în tenis. A fost al treilea meci consecutiv în care „Pati” a câștigat un set alb, ea învingându-le în calificări pe Shuko Aoyama și pe Julia Boserup cu 6-0, 6-2, respectiv 7-5, 6-0.

Început dramatic, final fără istoric

Primul act a fost pe muchie de cuțit, diferența făcându-se la câteva mingi ratate cu ușurință de Patricia. Game-ul în care Mariana a servit pentru set putea înclina balanța în favoarea româncei, dar jucătoarea noastră a irosit cinci mingi de break. Columbianca a converit a 6-a minge de set, însă Țig lăsa impresia că poate să întoarcă scorul. „Pati” a defilat în manșa secundă și nu i-a lăsat niciun game adversarei, dar jocul ei a devenit previzibil în decisiv. Duque-Marino a rupt echilibrul la 3-3 și nu și-a mai pierdut serviciul până la final, scor 6-4, 0-6, 6-4.

Prin prisma evoluției din calificări, turneul de la Indian Wells rămâne cel mai bun al sezonului pentru Patricia Țig. Pentru prezența pe tabloul principal, ea va fi recompensată cu un cec în valoare de 13.690 de dolari.

Publicat: 10 03. 2017, 09:48
Actualizat: 10 03. 2017, 09:49