Tineri și… operați la 20 de ani | Belinda Bencic și-a adăugat numele pe lista „tinerelor speranțe” care ajung pe masa de operație înainte de a atinge „vârsta legală” în SUA. Kokkinakis, declarații mature despre calvarul de 18 luni al accidentărilor

Generația tânără, din tenisul mondial, „Next Gen20”, a primit o nouă lovitură. După o cădere accelerată în clasament, cauzată în parte de probleme fizice, Belinda Bencic a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Printr-o criză asemănătoare trece, de 18 luni, australianul Thanasi Kokkinakis (21 ani), operat la umăr și sâcâit de alte accidentări musculare.

În Top 10 la 18 ani, operată la 20

Tenisul feminin mai pierde un nume pentru următoarele luni: la 20 de ani, Belinda Bencic, ajunsă în afara Top 100 WTA, iese din circuit pentru cel puțin o jumătate de an, după ce a decis să se opereze la încheietura mâinii stângi. Bencic este jucătoare de mână dreaptă, dar execută reverul cu două mâini.

Astfel, cariera uneia dintre cele mai promițătoare tinere jucătoare, care rupea barierele Top 10-ului la doar 18 ani, este serios zdruncinată, pusă sub semnul întrebării chiar, având în vedere faptul că orice operație implică riscuri, iar recuperarea este mai mult decât anevoioasă – cel mai bun exemplu în acest sens fiind argentinianul Juan Martin del Potro, un alt adolescent-minue al tenisului, care s-a operat la încheietură înainte de a împlini 22 de ani.. „Nu a fost o decizie ușor de luat, dar m-am consultat cu echipa mea și cu doctorii și am hotărât că este momentul oportun să rezolvăm această problemă acum, o măsură care mă ajuta pe viitor în carieră„, a transmis jucătoarea privită ca o a doua Martina Hingis.

Kokkinakis și lupta de 18 luni cu accidentările

În circuitul masculin, accesul în Top 10 la 20 de ani este în acest moment o performanță inaccesibilă. Cu toate acestea, Thanasi Kokkinakis, chiar și cu o cea mai bună clasare a careirei pe poziția 69 ATP, s-a remarcat în circuit, fiind trecut rapid pe lista posibililor viitori campioni. Kokkinakis face parte dintr-o generație interesantă, foarte talentată a Australiei, dar în acest moment nu are clasament ATP de simplu, deoarece a jucat un singur meci în 2016, la Jocurile Olimpice, acolo unde nu se acordă puncte. În ziua în care a împlinit 21 de ani, săptămâna trecută, cel mai frumos cadou pentru Thanasi a fost acela că s-a putut antrena la Dubai, cu Roger Federer.

Australianul a vorbit cu multă maturitate, într-un amplu interviu publicat de jurnalista Reem Abulleil pe sport360.com, despre provocarea uriașă pe care a avut-o în față în ultimele 18 luni. „Sper ca această experiență să aibă și consecințe benefice: cred că am ajuns să îmi cunosc mult mai  bine corpul și nădăjduiesc că asta mă va ajuta pe viitor. Însă nu a fost deloc ușor„, a declarat jucătorul cu două finale în turneele de Mare Șlem, la juniori.

Am avut multe starturi false, iar asta este cel mai greu de digerat. Simt că am stat constant pe lumină galbenă în ultimii ani. Fie că doctorul îmi spunea că sunt aproape refăcut, fie că fizioterapeutul mă anunța că pot reveni în câteva săptămâni, mai apărea o accidentare. Nici acum nu știu dacă umărul meu rezistă la un meci de cinci seturi, dar mă simt pregătit. Am fost în depresie, au fost momente în care eram jos de tot cu moralul. M-am obișnuit să fiu tot timpul pe drumuri – cu școala, cu tenisul – pentru că am plecat prima dată de acasă la 12 ani. Și, dintr-o dată, toate acestea mi-au fost luate„, a explicat tânărul australian.

Caruselul emoțiilor descris de Kokkinakis le este familiar pasionaților de tenis din România: seamănă cu cel al Alexandrei Dulgheru. „Piti” s-a operat însă pentru prima dată la 23 de ani, la genunchi. Și apare și o deosebire majoră.

Din fericire, eu nu am pierdut niciun sponsor. Dar evident, sunt bani pierduți din bonusuri de performanță. Sunt norocos, pentru că am avut rezultate și mi-am arătat potențialul foarte devreme, iar sponsorii mi-au rămas alături. Sper să îi pot răsplăti pe viitor, prin evoluții bune„, a conchis Kokkinakis.

Campioană fără voie: Mladenovic a făcut prima operație, la 12 ani. „Și asa, m-am maturizat”

Kristina Mladenovic este, la 23 de ani, o jucătoare extrem de călită a circuitului, iar cariera sa a cunoscut destule vacanțe nedorite, chinuite de dureri. ” Prima operație am avut-o la 12 ani. Și am revenit mai puternică. Cu o întârziere de un an și jumătate, am ajuns să fiu și numărul unu mondial la junioare. Și așa, m-am maturizat. Experiența asta m-a făcut să rezist pe mai departe”, mărturisea „Kiki” într-un interviu pentru L’Equipe, la începutul lui 2011, după un an 2010 în care a trecut de la o accidentare la încheietură în timpul Australian Open-ului, la dureri de spate pe durata French Open-ului și apoi la probleme la genunchi.

  • Maria Șarapova s-a operat la umăr, la 21 de ani
  • În 2016, Borna Coric s-a operat la genunchi, la doar 19 ani. Absența sa din circuit a fost însă minimă: s-a operat în septembrie, iar finala Cupei Davis a fost, practic, cel mai important moment rendezvous ratat de croat. În 2017, Coric a revenit pe teren de la primul turneu, clasamentul tânărului jucător neavând prea mult de suferit.
  • În 2014, la 21 de ani, Bernard Tomic, un alt australian-minune al tenisului, a fost supus unei duble operații la șold, care l-a ținut departe de teren trei luni. În ciuda unei reveniri premature, înainte ca Tomic să fie refăcut complet, australianul a reușit să termine anul în Top 60.

de Cezara Paraschiv

Publicat: 05 05. 2017, 09:54
Actualizat: 05 05. 2017, 09:55