Țiriac a început războiul cu Serena Williams după suspendarea Simonei Halep: „A luat steroizi! ‘Campioano’, hai să vorbim despre numărul 23!” Fiul miliardarului a publicat fișa medicală a americancei
Enervat de faptul că Serena Williams (41 de ani) revendică titlul Simonei Halep (31 de ani) de la Wimbledon 2019, Ion Țiriac Jr. (46 de ani) a atacat-o dur pe campioana din SUA.
Fiul lui Ion Țiriac, fostul tenismen care se află în relații de adversitate cu Serena Williams, a publicat fișa medicală a Serenei Williams, acuzând-o pe sportiva din SUA că s-a dopat legal. Informațiile potrivit cărora Serena Williams a luat de-a lungul timpului diferite substanțe interzise, în baza unor scutiri de uz terapeutic, au fost dezvăluite prima oară la Jocurile Olimpice de la Rio 2016, de „Fancy Bears”, hackerii rusi care au spart bazele de date ale Agenției Mondiale Anti-Doping (WADA).
Țiriac a început războiul cu Serena Williams după suspendarea Simonei Halep: „A luat steroizi! ‘Campioano’, hai să vorbim despre numărul 23!” Fiul miliardarului a publicat fișa medicală a americancei
Ion Țiriac Jr. a distribuit fișa medicală a Serenei Williams, iar partenerul Soranei Cîrstea o face praf pe deținătoarea a 23 de titluri de Grand Slam! „8 e un număr mai bun!”, mesajul îndreptat de Serena Williams – deținătoare a șapte titluri la Wimbledon, către Simona Halep, după suspendarea de patru ani, l-a scos din sărite pe fiul lui Țiriac:
„Să fie clar, toate acestea sunt excepții speciale acordate de zeci de ani aceleiași persoane! Aceștia sunt steroizi și alte suplimente hormonale interzise! Ce fac ele pentru un sportiv? Voi traduce efectele lor medicale: 1. antiinflamatoare; 2. îmbunătățesc performanța; 3. reduc oboseala; 4. stimulează recuperarea; 5. cresc forța și rezistența; 6. elimină durerea”, a scris Ion Țiriac Jr. pe Instagram, după ce a publicat fișa medicală a Serenei Williams.
Acesta i-a oferit o replică pe măsură Serenei, după ce americanca a sugerat că i se cuvine titlul de la Wimbledon 2019, deoarece Simona a trișat! Țiriac Jr. pune la îndoială metodele prin care Williams a cucerit 23 de trofee de Grand Slam: „Dacă vrei să vorbim despre cifre, înainte să întrebi despre numărul 8, să vorbim despre numerele de la 1 la 23, ‘campioano!'”, a mai afirmat iubitul Soranei Cîrstea.
Ce substanțe interzise a luat Serena Williams folosind scutiri de uz terapeutic
Conform fișei sale medicale, Serena Williams a utilizat de-a lungul timpului oxicodonă, hidromorfonă, prednison și metilprednisolonă, în anii 2010, 2014 si 2015. În total, Serena a folosit opt scutiri de uz terapeutic.
Jurnalistul american Ben Rothenberg a afirmat că jumătate dintre tenismeni utilizează scutiri de uz terapeutic la turneele oficiale, deși mulți nu au probleme de sănătate:
„Un jucător din circuitul ATP mi-a spus astăzi că estimează că ‘jumătate din top 100 fac asta… Poate mai mult!’. Și nu pentru că au probleme de concentrare în timp ce își fac temele”, a dezvăluit Rothenberg.