Țiriac are planuri mari pentru turneul WTA de la București: „Acest turneu e împrumutat de la unguri. Vreau să-l avem pe al nostru”

Pe 13 iulie va debuta turneul WTA de la București, dar noul președinte la Federației Române de Tenis, Ion Țiriac, e de părere că perioada în care se desfășoară competiția ar trebui schimbată.

Într-un interviu acordat pentru ProSport, Țiriac a vorbit despre situația turneului de fete de la București: „Eu am două sentimente aici. Unul ca omul Ion Țiriac și al doilea acum ca președinte. Data acestui turneu este foarte nefericită. Vine imediat după Wimbledon, apoi este și pe zgură. Hai să vedem ce putem face pe viitor, să-l avem pe al nostru că acesta este luat cu împrumut de la unguri. Culmea, noi am împrumutat fetele de la unguri, iar ei au împrumutat de la mine băieții. Bun, pe alți bani, altă distracție. Dar, este un turneu foarte bine atestat, cu toate româncele care vin după Halep, cu participare internațională favorabilă”, a spus Țiriac, pentru ProSport.

Turneul de la Arenele BNR se va desfășura în perioada 15-21 iulie.

Prețurile biletelor:

  • 20 lei (luni, 15 iulie)
  • 20 lei (marți, 16 iulie)
  • 30 lei (miercuri, 17 iulie)
  • 30 lei (joi, 18 iulie)
  • 50 lei (vineri, 19 iulie)
  • 75 lei (sâmbătă, 20 iulie)
  • 75 lei (duminică, 21 iulie)

Jucătoare din Top 100 care vor evolua la BRD Bucharest Open 2019: Sorana Cîrstea (locul 77 WTA), Anastasija Sevastova (locul 12, WTA), Viktoria Kuzmova (locul 46 WTA), Alison Van Uytvanck (locul 57 WTA), Veronika Kudermetova (locul 59 WTA), Tamara Zidansek (locul 60 WTA), Polona Hercog (locul 61 WTA), Margarita Gasparyan (locul 62 WTA), Kaia Kanepi (locul 69 WTA), Sara Sorribes Tormo (locul 70 WTA), Laura Siegemund (locul 83 WTA).

Publicat: 12 07. 2019, 07:32
Actualizat: 12 07. 2019, 08:29