Țiriac, despre Halep: „Trebuie să compenseze cumva!” Ce îi lipsește Simonei în raport cu Șarapova și Serena Williams
Legendarii Ion Țiriac și Ilie Năstase o apără pe Simona Halep după seria de rezultate slabe din ultimele luni, vorbind despre o scădere în formă inevitabilă la acest nivel.
Țiriac consideră că Simona Halep e mult mai talentată decât finalista din acest an de la Wimbledon, spanioloaica Gabrine Muguruza, dar avertizează că sportiva din Constanța trebuie să compenseze handicapul fizic avut în fața sportivelor care au dominat competițiile feminine în ultimii ani, Serena Williams și Maria Șarapova.
„(n.r. Halep) A avut un început de an meritoriu. Uitați și la finală acum la Muburuza sau Buburuza, cum se numește, care este o bună jucătoare, are același sistem ca Șarapova sau Williams, rupe tot pe ce pune mâna, nu este ca Halep, care are mult mai mult talent, dar nu are aceasta forță și cum am spus mereu trebuie să compenseze cei 20 de cm care îi lipsesc cu altceva„, a spus Ion Țiriac, citat de Dolce Sport.
De cealaltă parte, Năstase spune că este foarte greu pentru jucătorii de tenis să-și programeze vârful de formă pentru turneele de Mare Șlem.
„Ar fi bine să putem să ne dozăm cele mai bune forțe și forma la turneele de Grand Slam, dar asta nu poate nimeni să o facă„, a declarat Ilie Nastase.