„Am luat cea mai bună decizie. Am mare încredere în cei doi, sunt sigur că mă vor ajuta să progresez. Ion Țiriac și Gerard Tsobanian au gestionat cu succes carierele unor mari campioni precum Boris Becker, Goran Ivanisevic, Guillermo Vilas sau Marat Safin, iar eu sunt fericit și încrezător că mă vor ajuta și sfătui la cel mai înalt nivel de-a lungul anilor următori pentru a-mi îndeplini toate obiective. Totodată, vreau să-mi promovez imaginea, să devin mai cunoscut pe plan internațional„, a precizat Lucas Pouille prin intermediul unui comunicat de presă.
L-a învins pe Nadal la US Open
Lucas Pouille, antrenat de către conaționalul Emmanuel Planque, a câștigat în acest an primul său titlu ATP, la Metz (Franța), după ce a trecut de austriacul Dominic Thiem în finală. Tot în 2016, Pouille a ajuns în finala turneului pe zgură de la București, unde a pierdut împotriva lui Fernando Verdasco.
Francezul în vârstă de 22 de ani a mai reușit sferturi de finală la două turnee de Mare Șlem, Wimbledon și Openul Statelor Unite. Totodată, Pouille a obținut mai multe victorii împotriva jucătorilor situați în top 10 ATP. L-a învins de două ori pe David Ferrer, la Miami și Roma, și pe Rafael Nadal la US Open.
2.473.000 de dolari a strâns Pouille numai din tenis
„Lucas are potențial de Top 10”
Ion Țiriac (77 de ani) este proprietarul turneului de Masters Series de la Madrid, dotat cu premii totale de aproape 6 milioane de euro. Gerard Tsobanian este directorul aceleiași competiții anuale, care se desfășoară pe zgură la Caja Magica din Madrid. Tsobanian mai este președintele turneului ATP de la Geneva, Elveția.
„Lucas este foarte puternic, are potențial de top 10 și poate câștiga un turneu de Mare Șlem. Vom face toate lucrurile din exterior, astfel încât el să se concentreze doar pe teren. Pouille se pregătește de 10 zile în Dubai, este recuperat complet din punct de vedere fizic. Abia așteptăm sezonul 2017. Va debuta la Brisbane, între 1 și 8 ianuarie, dar primul nou obiectiv este Openul Australiei”, a declarat Gerard Tsobanian pentru presa franceză.
Andrei IONAȘCU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER