Ion Țiriac este singura salvare pentru Boris Becker, susține Bild! „Face parte din familia mea”
Boris Becker se află într-o situație fără ieșire, după ce a intrat în faliment și se confruntă cu acuzații penale, iar Ion Țiriac ar fi singurul colac de salvare pentru neamț.
Boris Becker este criticat în presa germană din cauza faptului că a ieșit de sub aripa ocrotitoare a lui Ion Țiriac. Omul de afaceri român l-a antrenat și l-a manageriat pe Becker în trecut, iar tenismenul neamț a luat niște decizii catastrofale după întreruperea colaborării cu Țiriac.
Boris Becker a fost descoperit și lansat de Ion Țiriac, devenind cel mai tânăr câștigător din istoria Wimbledonului în anul 1985. Germanul a obținut de-a lungul carierei peste 22 de milioane de euro, dar a investit în afaceri păguboase și a început să acumuleze datorii uriașe după ce a divorțat.
Ion Țiriac este singura salvare pentru Boris Becker. Neamțul riscă 7 ani de închisoare
Boris Becker riscă 7 ani de închisoare, fiind acuzat de procurori că a refuzat să colaboreze cu autoritățile, ascunzându-și inclusiv trofeele pe care era obligat să le scoată la licitație! Analizând situația dramatică a lui Boris, jurnaliștii de la Bild au opinat că Ion Țiriac ar fi singura salvare a neamțului, care nu ar fi ajuns atât de rău dacă asculta de mentorul său.
Ion Țiriac l-a manageriat pe Boris Becker timp de 9 ani, între 1984 și 1993, iar germanul a cucerit 5 din cele 6 trofee de Grand Slam ale carierei în această perioadă! Ion Țiriac spunea în urmă cu doi ani că este dispus să îi ofere lui Boris Becker un ajutor financiar considerabil: „Boris Becker face parte din viața mea. Dacă are nevoie de 10 milioane de euro, îi voi da imediat această sumă”, spunea Ion Țiriac, citat de publicația Focus, în 2018.
Pe lângă faptul că este acuzat că și-a ascuns trofeele, Becker mai are necazuri și din cauză că nu ar fi declarat venituri de 1,2 milioane de euro și ar fi ascuns că deține trei proprietăți de lux.