Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu(foto) s-a calificat, miercuri, în turul doi al turneului ITF de la București, dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari.
Buzărnescu a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-1, 6-1, pe Claudia-Gianina Dumitrescu, jucătoare venită din calificări, și va juca, în faza următoare a competiției, cu Keren Shlomo (Israel), cap de serie numărul unu, care a trecut, cu scorul de 6-4, 6-4, de Francesca Mazzali (Italia).
Jucătoarea Ionela-Andreea Iova, a opta favorită a competiției, a învins-o, în primul tur, cu scorul de 7-5, 6-0, pe Elena-Teodora Cadar, beneficiară a unui wild-card, și va juca, în faza următoare, cu Alice Tisset (Franța), care a trecut, cu scorul de 6-0, 6-2, de Karina Goia, venită din calificări.
Sportiva Cristina-Andreea Mitu, cap de serie numărul 3, a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-1, 6-1, pe Nadejda Vasilieva (Bulgaria), jucătoare venită din calificări, și va juca, în turul doi, cu Sabina Lupu, care a trecut, cum scorul de 6-2, 6-2, de Diana Marcu.
Jucătoarea Simona Ionescu, beneficiară a unui wild-card, a învins-o, în primul tur, cu scorul de 6-7 (7/9), 7-5, 6-3, pe Laura-Ioana Andrei și va juca, în faza următoare, cu Anastasia Stepu (Bulgaria), venită din calificări, care a trecut, cu scorul de 1-6, 6-3, 6-4, de Alexandra Damaschin, a șasea favorită a competiției.
Sportiva Ingrid-Alexandra Radu a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-3, 6-2, pe Dalia Zafirova (Bulgaria) și va juca, în turul doi, cu Danka Kovinici (Muntenegru), jucătoare venită din calificări.
Jucătoarea Elora Dabija, cap de serie numărul 5, a învins-o, în primul tur, cu scorul de 6-4, 7-6 (9/7), pe Raluca Elena Platon și va juca, în faza următoare a competiției, cu Patricia Maria Tig, beneficiară a unui wild-card.
Sportiva Diana Enache, a doua favorită a competiției, a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-1, 6-2, pe Hulia Velieva (Bulgaria), jucătoare venită din calificări, și va juca, în turul doi, cu Ilinca Stoica.
Jucătoarea Camelia-Elena Hristea a fost învinsă, în primul tur, cu scorul de 6-2, 6-7 (3/7), 6-4, de Gally De Wael (Belgia), cap de serie numărul 7.
În proba de dublu de la București, perechea Laura-Ioana Andrei/Mihaela Buzărnescu, cap de serie numărul unu, a învins, în sferturile de finală, cu scorul de 6-3, 6-4, cuplul Ștefana Andrei/Patricia Maria Tig și va juca, în semifinale, cu perechea Alexandra Damaschin/Cristina-Andreea Mitu, care a trecut, cu scorul de 6-3, 6-2, de cuplul Elora Dabija/Diana Marcu, cap de serie numărul 3.
Perechea Diana Enache/Camelia-Elena Hristea, cap de serie numărul 2, a învins, în sferturile de finală, cu scorul de 6-3, 6-0, cuplul bulgar Hulia Velieva/Liutfia Velieva, și va juca, în semifinale, cu perechea Gally De Wael/Keren Shlomo (Belgia/Israel), cap de serie numărul 4, care a trecut, cu scorul de 3-6, 7-5, 12-10, de cuplul bulgar Biljana Pawlowa-Dimitrova/Dalia Zafirova.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER