Trei idei după cel mai bun rezultat pe 2017 obținut de Marius Copil în circuitul ATP. „I-am sugerat ca, din punct de vedere al atenției, să își restrângă focusul”

Trei idei după cel mai bun rezultat pe 2017 obținut de Marius Copil în circuitul ATP.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Marius Copil (86 ATP) a părăsit turneul de la Metz în sferturi, învins de un rival familiar, germanul Peter Gojowczyk (95 ATP) cu scorul de 6-2, 6-4. „Un jucător care nu a greșit nimic„, un „hardist care se pregătește pe linoleum” – după cum îl descrie, încă sub impresia celor 56 de minute de joc din sala turneului ATP 250, Ioan Popoviciu, psiholog sportiv cooptat de Marius în echipa sa în acest sezon.

Turneul de la Metz a devenit reperul în sezon pentru Marius Copil, în principal datorită unui joc foarte bun și a unei victorii în fața unui adversar de clasă – Lucas Pouille (22 ATP). După șapte partide disputate în 2017 împotriva unor tenismeni din Top 20 și câte un set luat spaniolilor Roberto Bautista-Agut și, respectiv, Albert Ramos-Vinolas, arădeanul a reușit victoria în fața talentatului Pouille – pariul lui Ion Țiriac în tenisul actual. Scorul: 7-6(4), 7-6(6). 

10 meciuri a jucat Marius împotriva unor jucători de Top 50 pe 2017. A câștigat 1

Trei remarci după evoluția lui Marius Copil la Metz – una care, în acest moment, îl duce în clasamentul ATP în timp real pe poziția 81.

1. Succesul în fața lui Pouille relevă punctele tari din jocul lui, la acest moment – sub semnul evoluției

A fost foarte concentrat pe toată durata meciului, urmărind atent planul de joc antrenat. Știa că îl poate bate dacă își pune planul în aplicare. A rămas concentrat și nu a lăsat ca primele trei mingi de meci irosite să îi afecteze încrederea. A fost superior din punct de vedere mental în tiebreak„, afirmă Ioan Popoviciu. Timp de o oră, serviciul lui Marius Copil a funcționat la cote uriașe – eficiență de 90% plus în spatele primului serviciu.

În fața unui jucător din categoria celor care, parcă prin definiție, sancționează și ucid orice adversar care este în față dar înainte de finiș ezită, Marius a lăsat extrem de rapid în urmă cele trei mingi de break consecutive de la set și 5-4, dintr-un game pe retur. Tiebreak-ul este locul în care mentalul iese la iveală cel mai mult, iar prin meciul cu Pouille și cele două decisive câștigate, Copil a ajuns la un bilanț curat pe 2017, la nivel ATP: șapte tiebreak-uri câștigate, șapte pierdute.

2. Munca depusă se vede

Cum antrenezi ‘memoria scurtă’, cum uiți șansele avute și treci peste, păstrând concentrarea?

Eu i-am sugerat ca din punct de vedere al atenției să își restrângă focusul înspre începutul punctelor și finalizarea lor, cunoscând totodată și dedicându-se planului de joc. În acest fel, jocul lui îi dă încrederea necesară pentru a fi hotărât în momentele cheie ale jocului. Ceea ce am apreciat cel mai mult a fost rutina sa dintre puncte, revenirea promptă în prezent și acceptarea liberă a punctelor anterioare. Aceasta îi oferă prospețimea mentală necesară jocului de serviciu și retur„, afirmă Ioan Popoviciu.

3. Marius confirmă evoluțiile bune în sală

Începând cu anul 2012, Marius Copil a avut evoluții bune în condiții de sală, într-o perioadă a sezonului în care, deja, jucătorii acumulează oboseală, iar turneele de Mare Șlem au fost lăsate în urmă.

Pentru al doilea an consecutiv, Copil își trece în CV un sfert de finală într-un turneu ATP desfășurat în sală, pe hard. În 2017 a fost Metz, în 2016 – a fost Antwerp (Belgia) – cu patru meciuri câștigate, începând din calificări. Anul trecut, Marius a câștigat turneul Challenger de la Budapesta și a făcut finală la Bratislava.

În 2015, Copil puncta cu o semifinală în turneul de la Bratislava, în 2014 – sfert de finală în ATP 250-ul de la Stockholm, 2013 – semifinală în Challenger-ul de la Geneva, 2012 – semifinală la Challenger-ul de la Geneva.

„Meciul său (n.r. – cu Pouille) a fost seara. Consumul de energie mentală precum cel din meciul cu Pouille a fost foarte ridicat. Perioada de refacere până la meciul următor a fost scurtă. Adversarul său avusese o zi în plus pentru a se elibera de euforia victoriei cu Simon (n.r. cap de serie 8 la Metz)„,
Ioan Popoviciu

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adio, mașini pe benzină și motorină? Schimbarea istorică a început deja. Toți proprietarii auto trebuie să afle
Adio, mașini pe benzină și motorină? Schimbarea istorică a început deja. Toți proprietarii auto trebuie să afle
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×