Tricoul cu autograful Simonei Halep are valoare de obiect de artă. Semnătura româncei, cea mai licitată într-un bal de caritate

Un tricou pe care Simona Halep (23 de ani) și-a pus semnătura a fost adjudecat cu cea mai mare sumă în cadrul unui bal de caritate organizat de Clubul Rotary din Focșani.

Deși au fost puse la bătaie mai multe obiecte de lux, pe tricoul celei de-a treia jucătoare a lumii s-a oferit suma de 5.000 de lei, cea mai consistentă din cadrul evenimentului. La licitație au mai fost scoase o poșetă din piele de pește pictată manual, un tricou al naționalei de fotbal a României, semnat de către toți componenții lotului, o rochie Doina Levintza, dar și o pictură valoroasă, „Dansatoarea”, opera lui Paul Vincent Alberola. Tabloul a fost cumpărat cu 5.000 de lei și s-a poziționat pe primul loc ca valoare în cadrul galei „Lumina inimilor”, la egalitate cu tricoul Simonei Halep. Toți banii strânși în urma licitației vor merge pentru modernizarea și dotarea Centrului de Transfuzie Sanguină din Focșani. La evenimentul găzduit de restaurantul Laguna Resort au participat peste 500 de invitați.

Nu este primul gest caritabil pe care Simona îl face, celebra tenismenă alăturându-se și campaniei „Ajută copiii!” inițiată de Viva Charity Gala, în luna octombrie. Halep a oferit atunci spre licitație tricoul Adidas pe care l-a purtat in semifinala de la Wimbledon, jucată împotriva canadiencei Eugenie Bouchard.

Stiați că avem o pagină de Facebook dedicată Simonei Halep?

 

Publicat: 03 12. 2014, 19:50
Actualizat: 04 12. 2014, 09:58