Bianca Andreescu, 19 ani, a primit confirmarea matematică a calificării la Turneul Campioanelor 2019 pe 2 octombrie, odată cu Simona Halep. „Bibi” este cea mai tănără jucătoare calificată la WTA Finals și una dintre cele trei debutante ale acestei prime ediții găzduite de Shenzhen, alături de Belinda Bencic și Ashleigh Barty, despre ale cărei performanțe ați putut citi deja, detaliat, pe ProSport.
Reprezentanta Canadei, de origine română, a început anul în afara Top 150 WTA, cu două prezențe pe tablourile de calificare. Andreescu a înregistrat cea mai frumoasă și evidentă ascensiune, reușind un salt de aproape 150 de poziții. O sportivă cu două fan-base-uri importante, în Canada și România, canadianca și-a construit reputația și ascensiunea exclusiv pe hard, problemele de la umăr făcând-o, practic, să rateze complet turneele pe zgură și iarbă. Andreescu nu a jucat decât un singur meci la Roland Garros, pe care l-a și câștigat, înainte să fie forțată la abandon.
Andreescu a reușit performanța ca, în primele trei luni și jumătate ale lui 2019, să adune nu mai puțin de 31 de victorii la simplu, în 35 de partide disputate. Evident, aici sunt incluse și partide de pe tablourile de calificare, Fed Cup și un turneu din seria suport WTA 125K. Revenită pe teren după accidentare, Andreescu a legat 17 victorii consecutiv, doar Naomi Osaka reușind să o învingă, la Beijing, la ultima apariție înainte de Turneul Campioanelor.
Un alt lucru remarcabil este că Bianca Andreescu nu a pierdut niciun meci împotriva vreunei sportive din afara Top 50 WTA în 2019. Ea este între primele patru din lume având doar nouă turnee WTA disputate – la jumătate față de concurență.
Pornind din calificări, Bianca Andreescu a luat un start fulminant la Auckland, legând șapte victorii (inclusiv la Wozniacki). Noua Zeelandă a reprezentat o veritabilă rampă de lansare. Canadianca și-a trecut în CV primul duel și prima victorie versus Top 10 WTA, plus prima finală WTA.
Pe 28 ianuarie, după tur doi la Australian Open, Andreescu și-a făcut debutul în prima sută mondială.
La Newport, Andreescu impresiona cu o victorie clară în sferturi în fața fostului reper din tenisul canadian feminin – Eugenie Bouchard, 6-2, 6-0. Acolo, își trecea în CV un prim trofeu, apoi ducea în spate echipa Canadei în Fed Cup, cu două victorii la simplu contra Olandei.
După un prim meci de foc la Indian Wells, cu Irina Begu, Andreescu a legat victorii la Cibulkova, Muguruza, Svitolina și Kerber pentru a debuta, practic, în „main tour” cu un trofeu în seria Premier Mandatory. Bianca a devenit, la 18 ani, cea mai tânără câștigătoare a Indian Wells-ului de la Serena Williams încoace. Totodată, ea s-a catapultat în Top 30.
La Miami, bateriile Biancăi s-au epuizat, iar după o nouă victorie în fața lui Kerber a venit abandonul și colapsul fizic.
Două luni, Andreescu nu a jucat decât un singur meci. Staff-ul Biancăi a dat însă o imensă lovitură cu găsirea momentului prielnic pentru revenire. Bianca a reluat asaltul pe hard exact la turația pe care o arătase înaintea despărțirii, cu alte trei victorii versus Top 10, câștigând Rogers Cup pe teren propriu, la Toronto.
US Open-ul i-a adus consacrarea definitivă Biancăi, după o finală în care, la fel ca Halep la Wimbledon, Andreescu a anihilat-o complet pe Serena Williams.
Andreescu este prima campioană de Grand Slam din istoria Canadei și cea mai bine clasată canadiancă din istorie (4 WTA).
Poziția în clasamentul mondial la început de an: 152 WTA.
Poziția actuală în clasamentul mondial: 4 WTA.
Titluri câștigate în 2019: 3+1. Bianca Andreescu a jucat, practic, doar pe hard și a luat trofee doar pe hard. A triumfat la Indian Wells (Premier Mandatory), Toronto (Premier 5) și US Open (Grand Slam), plus la Newport Beach (WTA 125K), cu zece victorii versus Top 20 WTA pe parcurs.
Finale pierdute în 2019: 1. La Auckland, Julia Goerges i-a refuzat Biancăi Andreescu trofeul în prima finală a acesteia în circuitul WTA.
Premii în bani: 6.239.150 dolari. Andreescu și Barty sunt singurele jucătoare care au depășit 6 milioane de dolari premii în bani pe 2019.
Palmares versus Top 8 WTA: 7 victorii, 1 înfrângere. Bianca Andreescu avea să câștige, per total, primele opt meciuri din carieră jucate împotriva unor membre Top 10. Toate – în 2019. Abia la Beijing, Naomi Osaka a reușit s-o învingă, lăsând-o la startul Turneului Campioanelor cu palmares 8-1 versus Top 10. Andreescu a bifat victorii versus Top 8 cu Wozniacki, Svitolina, Kerber – de două ori, Bertens, Pliskova și Serena Willaims (americanca ocupa locul 10 pe durata turneului de la Toronto, dar era pe 8 la US Open).
Cea mai slab clasată jucătoare care a învins-o pe Andreescu: Sofia Kenin, 35 WTA, la Acapulco.
Bilanț victorii / înfrângeri: 48 victorii, 5 înfrângeri.
Meciuri de 3 seturi jucate: 19, 15 câștigate.
Știați că…? Bianca Andreescu a câștigat cel mai lung meci WTA al anului, în optimi, la Toronto. Ea a învins-o pe Kiki Bertens, 6-1, 6-7(7), 6-4, după trei ore 28 minute. În plus, doar Sofia Kenin a adunat mai multe victorii pe hard decât Bianca în 2019.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER