Rafael Nadal s-a accidentat la Australian Open, în turul doi, și a absentat din circuit, dar starul spaniol a anunțat acum turneul unde va evolua pentru prima dată de când a suferit leziunea la flexorul şoldului.
Nadal se antrenează intens pentru a se întoarce pe teren și prima ocazie va fi la Mastersul de la Monte Carlo, concurs ce are loc în perioada 9 – 16 aprilie și pe care spaniolul l-a câștigat de 11 ori, ceea ce reprezintă un record.
Turneul de la Monte Carlo a reprezentat pentru iberic, de-a lungul carierei, un „test” pentru Grand Slam-ul de la Roland Garros, acolo unde s-a impus de 14 ori.
„Rafa a fost primul jucător care s-a înscris. Vrea să joace la Monaco şi îşi acordă toate şansele pentru a fi capabil să participe la acest turneu pe care îl iubeşte atât de mult şi pe care l-a câştigat de 11 ori la simplu, inclusiv cu un record de opt titluri consecutive între 2005 şi 2012”, a declarat directorul turneului de la Monte Carlo, David Massey.
Turneul de la Monte Carlo face parte din ATP World Tour Masters 1000, meciurile se joacă pe zgură, suprafața preferată a lui Nadal, și se ține anual în aprilie – mai. E dotat cu premii de 5.802.475 de euro.
Nu știu, cred că eu și Dominic putem spune că nu am fi surprinși dacă Rafa ar veni din nou cu un nivel «ridicol». Nu m-ar surprinde, pentru că probabil va folosi aceste săptămâni și aceste luni pregătindu-se pentru Roland Garros. Nu contează dacă pierde la Monte Carlo sau dacă pierde la Roma sau la Madrid. Singurul lucru la care se gândește probabil în aceste zile este doar să fie în formă, să fie sănătos și să fie pregătit pentru Roland Garros – Casper Ruud
Ce spunea Rafael Nadal despre jocul practicat în circuit: „Punctele erau pregătite cu o mai mare precizie în trecut și se aștepta momentul potrivit pentru atac. Nu toate loviturile erau decisive, pentru că se acorda mai multă importanță strategiei. Astăzi nu mai există lovituri de tranziție, toate mingile sunt lovite în scopul de a face puncte câștigătoare”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER