Maria Șarapova este reținută în declarații înainte de startul Turneului Campioanelor, din postura de cap de serie trei, deși dintre tenismenele prezente la Singapore este jucătoarea cu cele mai multe ediții ale competiției de final de an disputate în carieră (8 participări). Rusoaica, învingătoare în 2004, a vorbit mult în timpul conferinței de presă susținute sâmbătă, despre problemele sale fizice, care practic au ținut-o departe de teren din luna iulie.
„Am avut destule opriri și restarturi în ultimele patru luni, asta a fost partea cea mai dificilă, dar în același timp, știu că multe dintre fetele prezente aici au luptat până în ultimul moment pentru a-și asigura poziția aici. Eu am avut luxul de a-mi oferi timpul necesar recuperării, fără să trebuiască să forțez, pentru că am fost relativ constantă în prima jumătate a anului. Asta m-a ajutat, chiar dacă a fost frustrant să nu pot concura. Pentru mine, este un mare pas înainte faptul că sunt aici, ar fi un pas și mai mare înainte să termin cele trei meciuri sănătoasă. Acesta este obiectivul meu„, a punctat Șarapova.
„În această situație specială trebuie să-mi fac mai multe probleme și să fiu mai atentă la mine, decât la adversarele cu care joc„, este tranșantă rusoaica.
Maria Șarapova debutează duminică, în al doilea meci al Grupei Roșii, împotriva polonezei Aga Radwanska, după duelul Halep – Pennetta, programat pentru ora 09:00, ora României.
Simona Halep, principala favorită a turneului, caută la Singapore prima victorie în fața rusoaicei, iar șansa i-ar putea surâde exact cum s-a întâmplat în 2014, în duelul din grupă cu Serena Williams. Jucătoarea antrenată de Darren Cahill a anunțat la rândul său: „Acum știu cum trebuie să joc împotriva ei„, după cinci confruntări directe în care i-a smuls trei seturi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER