Turneul WTA organizat de România, în linie dreaptă. Guvernul a suplimentat cu 1,1 milioane bugetul MTS pentru 2014

Bugetul Ministerului Tineretului și Sportului (MTS) a fost suplimentat de Guvern cu 1,1 milioane lei, pentru plata taxei către „Women’s Tennis Association” în vederea organizării în România, anul viitor, a unui turneu internațional feminin de tenis.

Banii au fost alocați de Guvern din Fondul de rezervă, conform unei hotărâri aprobate în ședința de miercuri a Executivului.

Prosport a anunțat în exclusivitate că turneul WTA care până acum se desfășura la Budapesta va fi înlocuit în calendar de o competiție găzduită în București, lucrurile fiind stabilite, conform unor surse din cadrul Federației Române de Tenis, în proporție de 99%, iar federația mizând în acest sens pe ajutor guvernamental.

Potrivit sursei, printre cei care au făcut lobby pentru luarea acestei decizii inedite s-a aflat și campioana en-titre de la Budapesta Simona Halep, care a participat la o discuție în acest sens la Guvern, turneul urmând să aibă loc în perioada 8-14 iulie, imediat după încheierea unuia dintre cele mai prestigioase turnee de Grand Slam, respectiv Wimbledon.

Publicat: 14 12. 2013, 13:40
Actualizat: 14 12. 2013, 14:10