Ajla Tomljanovic va fi adversara Simonei Halep în turul doi al turneului de la Adelaide, competiție cu premii totale de 850.000 de dolari. Jucătoarea australiană a spus că așteaptă cu mari emoții duelul cu sportiva din România, locul 4 în clasamentul WTA.
Ajla Tomljanovic are 26 de ani și se află pe locul 52 WTA. Jucătoarea de tenis din Australia a ajuns la turneul de 850.000 de dolari grație unei invitații. Ajla Tomljanovic a învins-o în primul tur pe kazaha Yulia Putintseva, locul 37 în clasamentul WTA, iar acum spune că este gata să o înfrunte și pe Simona Halep.
„Nu mă gândesc niciodată dinainte la meciul din turul al doilea. Am zis , dar sunt pregătită pentru această provocare. Îmi doresc astfel de meciuri împotriva jucătoarelor de top. Ce mod mai bune de a face asta decât aici, în Adelaide? Fanii pot aduce o presiune pozitivă sau negativă. Nu contează cât de slab joci, ei te vor susține necondiționat. Tot ce trebuie să faci e să intri pe teren și să lupți. Suporterii iubesc acest spirit de luptă, vor să te vadă că dai tot, lucru care face parte din personalitatea mea”, a declarat Tomljanovic, după victoria cu Putintseva.
Simona Halep și Ajla Tomljanovic s-au mai întâlnit de două ori în circuitul WTA, de fiecare dată impunându-se românca, în trei seturi. Confruntările au avut loc la Cincinnati, în 2018 și la Roland Garros în 2019.
Partida dintre Halep și Tomljanovic este programată marți, nu mai devreme de ora 10:30 (ora României), pe terenul central de la Adelaide.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER