Ultima parte a interviului cu Hănescu. „România e cu 10 ani în urmă: am vrut să cresc și mi-au dat clătite”. Joci la pariuri? Victor îți spune de ce să n-o faci: „Nu există jucător care n-a primit oferte să trântească meciuri”

După ce a vorbit pentru ProSport despre carieră și viață de familie, într-un interviu publicat la începutul săptămânii de www.prosport.ro., Victor Hănescu (33 de ani) abordează toate subiectele care ard în tenisul mondial. Blaturile au împânzit sportul alb, iar bucureșteanul are explicația, dar și soluția. Victor deține răspunsul și pentru lipsa performanțelor din tenisul românesc. Experimentatul jucător vorbește deschis și despre dopaj. Toate dezvăluirile, într-un interviu exclusiv cu cel mai bun tenismen român din ultimii 10 ani.

Victor, în ultimul timp ai jucat o serie de turnee Challenger. Mulți jucători s-au plâns de organizarea din respectivele competiții. Tu ce condiții ai întâlnit acolo?
(prompt) Turneele Challenger sunt undeva la mijloc, între cele Futures și cele ATP. Mi s-a întâmplat și mie să mă îmbolnăvesc, mi s-a întâmplat să mănânc ceva ce nu era bine gătit sau mi s-a întâmplat să stau într-un hotel foarte prost. De aceea se numesc și turnee Challenger, pentru că este practic o provocare și trebuie să ai abilitatea de a trece peste aceste provocări și să le accepți. Altfel, nu ai nicio șansă. Este mai greu, dar asta este singura cale și dacă vrei să ajungi în top trebuie să mergi pe acest drum.

Dacă un jucător ar participa doar în astfel de turnee, ar putea trăi decent din premii?
Nu. Dacă nu reușești să treci de nivelul de Challenger, cu greu îți acoperi cheltuielile. Joci un an de zile,  apoi tragi linie și vezi că n-ai pus niciun ban deoparte. Este destul de greu. Este crunt să nu poți să ai bani pentru a-ți întreține o familie, pentru că se muncește mult, deplasările sunt lungi și antrenamente grele. Cred că ATP-ul ar trebui să facă ceva în legătură cu chestia asta. Au fost multe discuții, multe nemulțumiri din partea jucătorilor și cred că în timp se va face ceva. Tenisul este un sport foarte popular și ar fi păcat.

„ATP-ul spune că luptă împotriva blaturilor, dar încheie contracte cu case de pariuri”

S-au înmulțit cazurile jucătorilor de tenis care au fost prinși că truchează meciuri. Unii au și mărturisit că au avut oferte. Tu ai primit astfel de propuneri?
Da, am mai primit. Nu cred că există vreun jucător care să nu treacă prin așa ceva. După cum vedem, casele de pariuri sunt peste tot. Este un business care a luat o amploare foarte mare în toată lumea. Este ciudat să vedem case de pariuri care sponsorizează turnee de tenis sau care sponsorizează ATP-ul. Eu nu înțeleg aceste lucruri, dar se pare că pentru cei din conducerea ATP-ului au o logică. Este o greșeală foarte mare să intri în acest joc. Este foarte tentant, mai ales când te afli la început de drum, dar din experiența mea pot să spun că aceste meciuri trucate nu au cum să-ți schimbe viața. Ele îți pot face rău și riști să fii suspendat pe viață. Îți poți strica tot renumele pe care l-ai câștigat prin muncă cinstită.

Cei care fac astfel de propuneri sunt persoane din anturajul jucătorilor?
Uneori sunt persoane pe care nu le cunoști și te abordează pur și simplu. Alteori primești mesaje pe Facebook sau pe telefon. Din anturajul jucătorilor nu am cunoscut.

Există și Unitatea pentru Integritatea Tenisului, care luptă împotriva blaturilor. Își face treaba aceast organism?
(privește în gol) Nu știu ce să spun. Am văzut jucători suspendați, am mai auzit de cazuri prin Italia, cu jucători care au fost prinși. Probabil că lucrează în această direcție și e clar că ar trebui intervenit. În același timp, nu se leagă cu faptul că ATP-ul este sponsorizat de aceste case de pariuri. Pe de o parte vor să întrerupă această mafie, dar în același timp ei primesc fonduri și sponsorizări de la aceste case de pariuri. Pare ciudat, dar mai multe detalii nu știu nici eu în această direcție.

„Îmi pare rău că n-am jucat împotriva lui Sampras și Agassi”

Vreau să-mi spui numele unui tenismen român, care în viitor crezi că va ajunge mare.
(două secunde de pauză) Aș zice Nicolae Frunză. Îmi place băiatul, dar mai sunt și alții. Cred că dacă ar face ceea ce trebuie, dacă ar avea sprijin și un sistem bun, clar ar ajunge mare. E greu de dat un procent, dar are potențial.

Care a fost cel mai puternic jucător pe care l-ai întâlnit?
Rafael Nadal pe zgură, Roger Federer pe iarbă și Novak Djokovic pe hard.

Îți pare rău că n-ai jucat împotriva unui tenismen anume?
Da, îmi pare rău că n-am jucat cu Pete Sampras și Andre Agassi. Am fost foarte aproape să joc cu Agassi într-un turneu în Austria. El era primul favorit și juca în turul 1 cu un calificant. Eu mi-am câștigat meciul din primul tur și mă gândeam: „clar joc cu Agassi”. Andre juca cu Zimonjic, un dublist, care intrase în calificări la simplu să mai facă niște meciuri. Incredibil, Zimonjic îl bate pe Agassi. Americanul nu era obișnuit cu zgura, sârbul a jucat un meci fenomenal. Am jucat cu Zimonjic, am câștigat, dar mi-a părut rău că nu am putut să-l înfrunt pe Agassi.

Cu ce jucătoare ți-ar fi plăcut să faci echipă la dublu-mixt?
(zâmbește în colțul gurii) Cu Anna Kournikova, dar era bătaie pe ea. La turneele de Grand Slam există un panou, la care te duci și îți alegi partenerul. La Kournikova era lista prea lungă.

„Am fost aproape să câștig un Mercedes. Am pierdut și eram distrus”

Ai jucat dublu cu Horia Tecău. Cum a fost acea experiență?
(își bombează pieptul) N-am jucat mult dublu la viața mea, dar cu el m-am simțit foarte bine. Ne-am dus la niște turnee din astea mari, ATP 500, am câștigat Acapulco. Am făcut finală la Stuttgart, așa din nimic. Am zis: „dacă fără să ne antrenăm merg atât de bine lucrurile, clar că putem juca bine împreună”. El s-a dus la un nivel destul de înalt și nu am mai putut să îmbinăm și simplu și dublu.

Ai participat la celebrul meci cu Ecuador din Cupa Davis. Este adevăr sau legendă că suporterii ecuadorieni v-au amenințat atunci la vestiare?
Este adevărat. Ne-au dat o echipă de câțiva bodyguarzi. Meciul acela a fost special. Spectatorii erau cam huligani. Când au văzut că pierd ai lor, au zis: „hai să sărim pe ăștia”! A fost interesant că în ultimul meci trebuia să joace Sabău. Meciurile au fost atât de lungi că nu a mai apucat să joace duminică și a trebuit să joace luni. Toată echipa avea bilet de avion luni. Au mai rămas doar doi antrenori și doi jucători, cred că el și cu Horia Tecău. Toți am plecat și îți dai seama cum a fost meciul ăla nebun. Noi stăteam în avion și nu știam ce se întâmpla. La un moment dat, auzim pilotul: „Avem un anunț pentru echipa României: ați câștigat”! A fost senzațional și am avut așa o emoție…

Meciul cu Ecuador a avut loc în anul 2003, iar Răzvan Sabău l-a învins în meciul decisiv pe Giovanni Lapentti cu 6-4, 3-6, 6-4, 5-7, 7-5. Hăne, alături de o fană

Ai câștigat vreun premiu inedit în tenis?
(râde cu poftă) Am fost aproape să câștig o mașină, la Stuttgart. Era premiu un Mercedes E-Class Coupe. Am ajuns în finală și eram înnebunit: „mamă, plec acasă cu mașina”. Am jucat cu Chardy și am câștigat primul set cu 6-1, dar am pierdut următoarele două seturi. Am digerat greu înfrângerea, am fost distrus.

Când îmi amintesc că au vrut să-mi dea clătite, zic: „Doamne ferește”!

Cel mai bun loc al tău a fost 26 ATP. Simți că puteai să intri în Top 20?
Când ești acolo, diferența e mică. Îmi dau seama că sunt multe lucruri care mi-au lipsit sau pe care n-am avut știința să le fac la acea vreme. Dacă le-aș fi făcut, îmi creșteau șansele mult mai mult. Mă simt ca un pionier. Îmi aduc aminte că acum 15-20 de ani, tenisul arăta cam așa în România: Pavel era în Germania, nu prea îl vedeai. Voinea se afla în Italia, iar eu m-am trezit singur. Îmi aduc aminte că mergeam la Centrul de Medicină Sportivă și la vremea aceea eram mai slăbuț. Întrebam ce să iau pentru a crește, iar doamna de acolo mi-a răspuns: „Băi băiete, mănâncă niște clătite”. Când îmi amintesc acum, zic: „Doamne ferește”! Eram rudimentari.

Cei din afară folosesc ceva special pentru masa musculară?
Acolo e o adevărată industrie. Până și în România au ajuns informațiile, iar dacă te duce capul, poți să mai încropești. Cei din afară sunt la un alt nivel, cu cel puțin 10 ani înaintea noastră. Am lucrat cu un preparator francez puțin și îți dai seama imediat. Dar când îți spune că te costă 1.500 de euro pe săptămână, plus bilete de avion, cazare și cheltuieli…

„Nu cred că jucătorii din vârf se dopează”

Cât de dese sunt controalele anti-doping?
Foarte dese, mai ales în Top 50. Trebuie să dai în fiecare zi o locație unde să poți fi găsit. În fiecare zi, dacă pleci mâine în vacanță, trebuie să spui că mâine poți fi găsit la hotelul respectiv, camera respectivă, pentru a putea veni controlul acolo. Aud multe chestii, dar eu, sincer, nu cred că jucătorii din vârf se dopează. Poate că am avut momente când eram tentat să cred, însă îi văd ce echipe au. Sunt și speciali ca indivizi, îi văd cum se antrenează. Mi-e greu să cred că ar face asta.