Un copil pentru Copil. Cel mai bun jucător de tenis al României va deveni tătic. Anunțul făcut de Marius

Marius Copil va deveni tătic. Arădeanul a făcut anunțul public luni, 11 noiembrie, distribuind o fotografie sugestivă în care apare împreună cu iubita sa, Ramona.

Numărul unu detașat al tenisului masculin românesc, la simplu, chiar și după ce a părăsit prima sută mondială – pentru prima dată după mai 2017, Marius Copil, 29 ani, și-a anunțat fanii că se va număra în curând printre mulții tătici din circuitul ATP. Novak Djokovic, Roger Federer, Jo Wilfred Tsonga, Andy Murray, Kevin Anderson, John Isner, Nicolas Mahut, Stan Wawrinka și Florin Mergea sunt câțiva dintre tenismenii care au devenit părinți de-a lungul anilor, fără a părăsi viața de profesionist.

Copil, locul 154 ATP, a mai precizat că așteaptă un băiețel. Marius a oferit mai multe detalii într-o postare pe blog, pe care o redăm mai departe.

Stând întins, cu ochii închiși și căștile pe urechi, înaintea unui meci din perioada turneului de la llkely (n.r. – Challenger de la jumătatea lunii iunie, în Turcia), primesc un apel video de la iubita mea. Era foarte entuziasmată și nu știa cum să îmi dea vestea cea mare. După ce mi-a spus că vom fi părinți, am rămas blocat și nu am mai știut ce să spun de fericire. De fapt, am spusun simplu: ’interesant’.

Realizând că eram într-o ușoară stare de șoc, mi -a dat puțin timp să înmagazinez informația. M-am ridicat imediat și am fugit către antrenorul meu, Andrei Pavel, care se uită la un meci de tenis. Eram amândoi foarte fericiți. Am văzut entuziasmul pe fața lui când a început să îmi povestească cum a fost pentru el
atunci când a fost pus în aceeași situație.

Părinților le-am spus abia după 1-2 săptămâni. Discuția cu mama a fost comică și a sunat cam așa:

Eu: Mamă, vom avea un nou membru în familie!
Mama : Oooo, l-ai dat pe Thor la montaj? I-ai găsit o pisică? (pentru cei care nu știu , Thor este motanul meu).”

Publicat: 12 11. 2019, 13:57
Actualizat: 12 11. 2019, 13:58