Când toată lumea credea că Simona Halep este pe cale să revnă în circuitul WTA, un expert elvețian vine cu declarații care complică din nou cazul de dopaj al româncei.
Raphael Faiss, cercetătorul şef al Centrului de Cercetare şi Expertiză în ştiinţele anti-doping la Universitatea din Lausanne, a declarat că substanţa interzisă roxadustat, identificată în probele recoltate Simonei Halep la US Open 2022, reprezintă o provocare pentru autorităţile anti-doping.
Expertul elvețian a făcut dezvăluiri despre substanța roxadustat, la care a fost testată pozitiv Halep, spunând că este problematică pentru organismele anti-doping: „(Roxadustatul) nu este nou, a existat de la începutul anilor 2010, dar a fost disponibil doar în Asia’‘, a declarat Faiss potrivit Agerpres.
„Stimulează corpul ca şi cum ar fi la altitudine şi stimulează urcarea celulelor roşii, producând eritropoetină endogenă”, a explicat expertul elveţian Raphael Faiss. Acesta a mai precizat că sportvii care se antrenează chiar și câteva zile la altitudine ridică suspiciuni, fiind greu de testat: „Este dificil să testezi sportivii care se antrenează la altitudine, unele locuri fiind disponibile doar cu telecabine, care nu circulă noaptea’‘, a subliniat Faiss. Mai mult, Roxadustatul, care este detectabil la testele anti-doping din 2017, are o durată de eliminare din corp de 10-16 ore, făcând dificil pentru ofiţerii de control antidoping să îi prindă pe eventualii trişori.
În condițiile în care Simona Halep înfruntă nu una, ci două acuzații de încălcare a programului anti-doping, era greu de crezut că sportiva din Constanța va scăpa de acuzații așa ușor. Totuși, Halep a fost acceptată pe lista jucătoarelor de la US Open (cu asterisc în dreptul numelui ei), lucru care i-a entuziasmat pe fani.
Jurnaliștii francezi de la We Love Sport au fost surprinși de decizia organizatorilor americani: „Suspendată încă provizoriu pentru dopaj, după un test pozitiv cu Roxadustat la ultimul US Open, Simona Halep se află în mod surprinzător pe lista de înscrieri pentru ediția 2023 a Grand Slam-ului de la New York, care va avea loc între 28 august și 10 septembrie.
Halep, care a reușit recent să își prezinte cazul după mai multe amânări la o audiere care a avut loc luna trecută la Londra, ar fi fost în cele din urmă autorizată să reia competiția? Dacă mai adăugăm la asta faptul că dubla câștigătoare de Grand Slam a postat recent pe contul său de Instagram un videoclip în care se antrenează în sala de forță, chiar că există motive de întrebare. În cazul în care Simona Halep ar reveni în curând pe terenuri, aceasta ar fi, evident, o veste excelentă pentru circuitul feminin, mai ales că un alt fost număr 1 mondial își va face revenirea peste câteva zile, în persoana danezei Caroline Wozniacki”, au scris francezii. Verdictul oficial, care este așteptat zilele acestea, va lămuri situația sportivei noastre, aflată în stare de suspendare provizorie de mai bine de 9 luni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER