Întrebat despre subiectul delicat al dopajului în tenis, după ce Simona Halep a fost testată pozitiv la finalul sezonului, francezul Arnaud Clement a oferit o declarație care poate fi folosită în favoarea româncei.
Arnaud Clement, campion de dublu la Wimbledon 2007 și finalist la Australian Open 2001 în proba de simplu, vine cu o declarație puternică după apariția mai multor cazuri de dopaj în tenis, cel mai controversat fiind al Simonei Halep.
Totodată, fostul căpitan al naționalei de Cupa Davis a Franței îl aduce în discuție pe Rafael Nadal, cel care a trezit suspiciuni după ce a câștigat la Roland Garros 2022 cu ajutorul unor injecții misterioase.
Arnaud Clement a fost întrebat de Eurosport despre dopajul din tenis, după ce Simona Halep a picat testul anti-doping. Halep a devenit o jucătoare plină de mușchi, lucru care i-a atras acuzații sportivei noastre, însă Clement spune că dacă un sportiv este masiv nu înseamnă, automat, că se și dopează: „Dacă un jucător este musculos, nu înseamnă că se dopează. Am putut vedea și jucători care au fost prinși dopați și ne-am spus: ‘Dar nu, nu el, chiar e ciudat!’, pentru că nu avea fizicul pe care ni-l imaginam la un jucător dopat”.
Campionul francez l-a dat exemplu pe Rafael Nadal: „Nu am avut niciodată dubii cu privire la Rafael Nadal! La ultimul Roland-Garros, tot ce a făcut în plus, a făcut public. Deci, există reguli, le respectăm sau le încălcăm, dar în niciun caz Rafael Nadal nu a făcut asta. Nu am absolut nicio îndoială cu privire la integritatea acestui jucător”, a fost declarația făcută de Clement, în timp ce Halep se pregătește pentru procesul cu Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).
Injecțiile făcute de Rafael Nadal la Roland Garros, pentru a scăpa de dureri, au stârnit controverse în lumea tenisului! Întrebat câte injecții a făcut în timpul turneului, spaniolul a răspuns râzând: „E mai bine să nu știi!”. La câteva zile după câștigarea celui de-al 22-lea titlu de Grand Slam s-a întors la Mallorca șia fost surprins în cârje în momentul în care cobora dintr-o mașină.
Rafael Nadal nu a scăpat de critici nici după triumful de la Australian Open, când susținătorii lui Novak Djokovic au distribuit pe internet un act medical care confirma că ibericul a folosit substanțe interzise în anul 2009! Dar s-a constatat că a fost vorba, de fapt, despre o excepție de uz terapeutic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER