Un jucător de tenis a fost suspendat șapte ani după ce a fost prins că a trucat meciuri

Fostul tenismen australian Nick Lindahl a primit, marți, o suspendare de șapte ani și o amendă în valoare de 35.000 de dolari pentru trucarea de meciuri, notează AFP.

Unitatea de Integritate din Tenis (TIU) a stabilit că Lindahl a plănuit să piardă un meci din cadrul unui turneu australian de categorie inferioară (F6 Queensland), în 2013, pentru a obține câștiguri de pe urma pariurilor sportive. Totodată, Lindahl a refuzat să coopereze în această investigație a TIU.

Cea mai bună clasare a lui Nick Lindahl (28 de ani) în ierarhia ATP la simplu a fost locul 187, înainte de a se retrage în 2013. „Jucătorul în cauză a primit și interdicția de a fi prezent la turneele sau evenimentele organizate de forurile de conducere din acest sport”, a precizat Unitatea de Integritate.

Alți doi tenismeni australieni, Brandon Walkin și Isaac Frost, au primit sancțiuni în urma acestui caz. Walkin, în vârstă de 22 de ani și clasat pe locul 1.066 ATP, a fost suspendat șase luni pentru că „a intermediat propunerea de corupere a acestui sport către o terță parte, în numele lui Lindahl”.

Frost (28 de ani, locul 1.515 în lume) a refuzat să ofere informații de pe telefonul său mobil pe durata investigației. El nu a primit o altă suspendare în afara celei provizorii care a expirat în septembrie 2014.

Acum câteva zile, Oliver Anderson (18 ani), campion la juniori al Openului Australiei, a fost depistat că a trucat un meci în cadrul unui turneu din Victoria, Australia.

Publicat: 11 01. 2017, 21:40
Actualizat: 11 01. 2017, 21:41