Un jurnalist NY Times intervine în conflictul dintre Niculescu și Wozniacki, punând-o la zid pe Monica: „Forurile mondiale trebuie să ia măsuri!”
Caroline Wozniacki a făcut scandal săptămâna trecută, la Doha, pe motiv că Monica Niculescu țipa în timp ce lovea mingea cu intenția de a o enerva pe ea. Niculescu, susținută de mulți fani, i-a răspuns dur lui Wozniacki, însă un cunoscut jurnalist sare în ajutorul liderului mondial.
Caroline Wozniacki a acuzat-o pe Monica Niculescu că încearcă să câștige trișând, iar Christopher Clarey, ziarist la New York Times, nu consideră că daneza a întrecut limita cu această afirmație! Ba dimpotrivă, Clarey susține că Niculescu chiar are o problemă, propunând și măsuri împotriva româncei și a celorlalte sportive care se manifestă zgomotos: „Este o problemă veche, dar s-a încercat o discuție cu jucătoarele despre această chestie. Li s-a spus ca nu aceasta este calea pentru viitor, dar jucătoarele nu au ținut cont.
Oricum, acest fenomen trebuie oprit! Să sperăm că generația tânără nu va proceda la fel. Forurile mondiale trebuie să ia măsuri pentru ca acest tip de comportament să nu mai afecteze jucătoarea adversă”, a fost declarația pe care autorul a mai multor cărți sportive a făcut-o în emisiunea „The Tennis Podcast”, atunci când moderatorul l-a întrebat despre disputa dintre Wozniacki și Niculescu. Incidentul s-a iscat în meciul din optimile turneului de la Doha (7-5, 6-1 pentru nordică), după ce Caroline a oprit jocul la 4-4 și a atacat-o pe Monica inclusiv la interviul de la final.