Un meci cât un tezaur
Duminică 6 iulie 2008. Londra. Ora locală: 21:20. În negura nopții, cu fulgerele în rol de artificii, 15.000 de oameni zăresc albul dominant al eroului dincolo de limite. Cu tezaurul lui. Și atât. Contemplează întunericul lui Federer și lumina lui Nadal. Ce moment!
O lună în cap de la ziua în care ceda numai patru game-uri în regatul zgurei, Roland Garros-ul, Rafa îi „fură“ lui Roger comoara cel mai bine ferecată, titlul ce l-a definit: coroana britanică. O jumătate de oră mai târziu, Nadal apare recunoscător, politicos, apreciativ. „Sunt pur și simplu foarte fericit. E de necrezut. Copil fiind, visam să joc într-o zi aici, dar să câștig e amețitor. O surpriză mai mare decât French Open”.
Finala pe care mulți o califică deja drept cel mai frumos și intens meci din istoria tenisului, 6-4, 6-4, 6-7, 6-7, 9-7 pentru Rafael Nadal, s-a încheiat după patru ore și 48 de minute, la granița între zi și noapte. „În ultimul game, nu mai vedeam nimic. Am crezut că trebuie să ne oprim. Ei bine, dacă aș fi pierdut acel ultim game, sigur ne-am fi oprit”.
Un învingător,doi campioni
Când și-au dat mâna la final, spaniolul i-a șoptit cvintuplului campion. „Îmi pare rău. Pentru că știu cât de dur e să pierzi o finală așa. E mai dur decât am pățit eu, anul trecut”. Nadal vorbește cu respect și admirație despre Federer. E normal. Pentru că „și el ar fi meritat la fel de mult acest titlu”.
Cu ochii roșii și imposibil de consolat, învinsul și-a disecat sentimentele. „Spre final, nu-mi mai vedeam adversarul. Vântul m-a chinuit, dar nu e o scuză”. Când vorbește despre marșul de 65 de victorii la rând pe iarbă întrerupt de unul ca Nadal, aproape că-și îneacă amarul în lacrimi. „Nicio consolare. N-am învățat nimic nou astăzi. E dureros… Înfrângerea de la Paris n-a însemnat nimic, dar să pierd aici e un dezastru. Voi încerca să câștig la Jocurile Olimpice și la US Open”.
Lui Federer îi e mai greu ca niciodată să înghită înfrângerea. Câteva versuri din Dacă al lui Kipling, pe care au zărit-o și el, și Nadal la intrarea pe teren, ar trebui să-l îmbărbăteze: „Dacă poți să-ți iei inima în dinți, să-ți întărești spiritul și să-ți încordezi brațul / Ca să-ți faci datoria mult după ce ei s-au dus / Și tot așa, să mergi în continuare, când nu a mai rămas nimic în tine / Decât Voința ce-ți spune «Rezistă!»“.
File de poveste:
1975
Arthur Ashe a câștigat primele două seturi cu Jimmy Connors. Ultimul avea să revină, luând manșa a treia și având 3-0 în a patra, pentru ca apoi Ashe să-și apropie șase din ultimele șapte game-uri.
1980
Tie-break-ul setului al patrulea, 34 de puncte, 22 de minute. Meciul calificat, până duminica trecută, drept cel mai dramatic de la Wimbledon. Borg – McEnroe 1-6, 6-4, 6-4, 6-7/16, 8-6.
1990
Stefan Edberg și Boris Becker, la a treia întâlnire, după finalele din 1988 (victorie Edberg) și 1999 (victorie Becker). Suedezul a condus cu 2-0 la seturi, Becker a egalat, însă Edberg a tranșat decisivul: 6-2, 6-2, 3-6, 3-6, 6-4.
2001
A existat un învingător mai popular ca Goran Ivanisevic? Personalitate multiplă, croatul cu trei înfrângeri în finale, beneficiar al unui wild-card a fost ridicat în slăvi: 6-3, 3-6, 6-3, 2-6, 9-7 cu Pat Rafter.
2008
Nadal îl are în mână pe Federer: două seturi la unu, 5-2 în tie-break, apoi două mingi de meci. Elvețianul de cinci ori campion prelungește agonia până în setul decisiv, când mai salvează un match-point, dar se înclină: 6-4, 6-4, 6-7, 6-7, 9-7.