Un nou antrenor pentru Simona Halep! Cine a venit după despărțirea de Daniel Dobre
Într-o postare pe Instagram, Darren Cahill anunță cooptarea unui nou membru în staff-ul Simonei Halep. Este vorba despre românul Artemon Apostu-Efremov. „Bine ai venit, Artemon Apostu-Efremov în echipa Simo, ca antrenor secund”, a transmis australianul.
Darren Cahill anunță un nou antrenor în staff-ul Simonei Halep
În trecut, Apostu-Afremov a antrenat-o pe Irina Begu, colaborarea celor doi începând în 2017, însă anul trecut jucătoarea a decis să renunțe la serviciile acestuia.
În vârstă de 40 de ani, a activat ca tenismen din 1999, cea mai bună clasare a sa în clasamentul ATP fiind poziția 310, în aprilie 2002, iar din 2011 a devenit antrenor. A colaborat din această postură cu diverși jucători și jucătoare de tenis din România, între care Irina Begu, Alexandra Cadanțu, Adrian Cruciat sau Raluca Olaru.
Mutarea se produce în contextul în care, la finalul lunii noiembrie, Simona a renunțat la colaborarea cu Daniel Dobre, antrenor alături de care a câștigat turneul de la Wimbledon.
Simona Halep se află acum în Dubai, acolo unde a început pregătirea pentru următorul sezon.