Un român ne face nume bun în Ungaria. Marius Copil l-a eliminat pe cel mai bun tenismen al maghiarilor și s-a calificat în semifinale la Budapesta
Jucătorul român de tenis Marius Copil, locul 175 în clasamentul ATP, a câștigat, vineri, scor 7-5, 6-3, meciul disputat cu Marton Fucsovics (Ungaria, 153 ATP) în sferturile de finală ale turneului de la Budapesta (Ungaria), dotat cu premii în valoare totală de 64,000 de euro.
Partida dintre cei doi a durat o oră și 20 de minute. Copil a început bine primul set, a făcut break încă din start, și s-a distanțat la 2-0. Apoi, ce doi sportivi au mers cap la cap cu serviciul, până în game-ul șase, când Fucsovics a egalat la trei. Egalitatea s-a menținut până în ultimul game al setului, când Copil a câștigat contra serviciului și și-a adjudecat primul act, scor 7-5.
În actul secund, Marius Copil și Marton Fucsovics au mers cap la cap cu serviciul, până la scorul de 4-3 în favoarea românului. Ocupantul locului 175 în clasamentul ATP a reușit break-ul și s-a distanțat decisiv. Apoi, Marius Copil și-a păstrat invincibilitatea la serviciu și a încheiat setul și partida, scor 6-3.
În semifinalele turneului maghiar, Marius Copil îl va întâlni pe rusul Daniil Medvedev, locul 106 în clasamentul ATP. Pentru accederea în penultimul act la Budapesta, Copil va încasa 3,250 de euro și 35 de puncte în ierarhia mondială.