Un tânăr a fost mai bun decât Darren Cahill. Cine i-a suflat trofeul pentru ‘antrenorul anului’ în WTA mentorului Simonei Halep: „Nu am cuvinte și am și roșit!”
Germanul Sascha Bajin este antrenorul anului în tenisul feminin.
Asociația Jucătoarelor Profesioniste de Tenis a decernat în premieră un trofeu pentru cel mai bun antrenor, iar mentorul japonezei Naomi Osaka, campioană la 20 de ani la US Open, a triumfat, chiar în fața australianului Darren Cahill.
Chiar dacă în 2018 Darren Cahill a reușit să o ajute pe Simona Halep să câștige un prim Grand Slam al carierei și i-a susținut parcursul de regularitate, astfel încât românca a terminat pentru al doilea an consecutiv pe prima poziție în clasamentul mondial, ascensiunea tinerei nipone și transformarea sa într-o jucătoare de Top 5 i-a adus mai multe voturi antrenorului în vârstă de 34 de ani. De asemenea, a contat și faptul că Sascha Bajin a fost extrem de implicat în programele gândite de WTA pentru popularizarea tenisului: sesiuni deschise de antrenament, prelegeri și numeroase interviuri despre viața unui antrenor.
„Aaaahh! Nu am cuvinte și am și roșit! Ce onoare! Asta nu s-ar fi întâmplat fără echipa mea și fără cei din jur, care au făcut o treabă incredibilă anul acesta și nici fără Naomi, care a avut rolul central în această poveste. Este ușor să fii un bun antrenor dacă ai un elev excelent. Vă mulțumesc tuturor„, a transmis fostul colaborator al Serenei Williams și al Victoriei Azarenka, pe Twitter.
Naomi Osaka și Sascha Bajin și-au anunțat intenția de a continua colaborarea și în 2019, ceea ce nu poate fi spus și despre Simona Halep și Darren Cahill. Australianul a spus că are nevoie de mai mult timp pentru sine și familie, iar între timp a semnat un contract cu o echipă de fotbal australian. În consecință, Simona Halep a anunțat că va aborda începutul de sezon fără antrenor.