Federația Internațională de Tenis a anunțat, miercuri, că ‘neț’-ul dispare din circuitul juniorilor, în 2018. Toate competițiile individuale, dar și pe echipe, vor adopta în regim-test această regulă care a fost încercată și la NEXT Gen Finals, turneul celor mai buni tineri jucători ai sezonului 2017, de la Milano. Serviciul nu se va mai repeta în cazul în care mingea atinge banda fileului iar mai apoi aterizează în careul de serviciu, corect.
Timp de trei luni, sistemul fără neț a fost testat la nivel Challenger, în urmă cu câțiva ani de zile, fără succes însă.
Jucătorii prezenți la Milano nu au fost prea încântați de această nouă regulă, însă tenisul caută modalități de a reduce durata partidelor.
Nu ar fi prima dată când juniorii implementează schimbarea în tenis: racheta Head din fibră de sticlă, inventată în 1976, a fost refuzată inițial de profesioiști, însă juniorii au adoptat-o și au introdus-o practic pe piață.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER