Revenită după o lungă pauză în circuitul WTA, Jelena s-a dovedit încă o dată a fi o jucătoare de calibru, la turneul de la Melbourne.
S-a născut pe 12 aprilie 1983, la Osiek, în Croația. În 1991 s-a mutat cu părinții în Serbia, pentru ca în 1994 să emigreze în Australia. Peste patru ani, lumea întreagă afla cine este Jelena Dokic, după ce frumoasa puștoaică cucerea titlul la US Open și ajungea pe primul loc în lume, la junioare.
A urmat un traseu fenomenal. Prima mare surpriză a produs-o la Wimbledon, în 1999, când a desființat-o în primul tur, pe elvețianca Martina Hingis, numărul unu mondial de la acea vreme, scor 6-2, 6-0. Atunci, Jelena (129 WTA) a devenit cel mai slab clasată jucătoare din circuit care învingea un lider mondial. Au urmat apoi rezultate excelente și o semifinală la Wimbledon, în 2000. În acest an, la Australian Open, a impresionat din nou și a pierdut abia în sferturi, în fața Dinarei Safina (cap de serie numărul 3), scor 6-4, 4-6, 6-4, după ce fusese posesoarea unui wild-card!
Viața personală a împiedicat-o pe Dokic să aibă rezultate și mai bune. În 2003 s-a certat cu tatăl său, care îi era și antrenor, și a ales să se pregătească cu croatul Boran Bikic. Au urmat tot felul de acuze care au afectat-o psihic, iar asta s-a văzut în rezultatele sale. Tatăl său nu a ezitat să critice dur alegerile fiicei sale și să condamne absolut orice se afla în jurul Jelenei.
În plus, relația eșuată cu pilotul de Formula 1 Enrique Bernoldi, nominalizat ca fiind „un idiot” de părintele jucătoarei, și-a pus serios amprenta asupra încrederii în forțele proprii. A ieșit ulterior, pentru mai bine de patru luni, din circuit. S-a reîntors apoi în sânul familiei, unde a încercat să își regăsească puterea de a reveni. A izbutit să se refacă și să încânte din nou lumea tenisului. De curând, a apărut cu sânii mai puțin voluminoși, părerea generală fiind că Jelena a efectuat o operație de micșorare a acestora.
ÎNAINTE DE OPERAȚIE
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER