Ungur, eliminat în primul tur** al calificărilor la Australian Open

Tenismanul Adrian Ungur a fost eliminat, miercuri, în runda
inaugurală a calificărilor de la Australian Open, primul turneu de
Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al
competiției.

Ungur a fost învins, cu scorul de 6-2, 6-3, de canadianul Frank
Dancevic.

Tot astăzi, Victor Crivoi a fost întrecut, în runda inaugurală a
calificărilor, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-3, de germanul Denis
Gremelmayr, cap de serie numărul 9.

România este reprezentată de cinci jucătoare pe tabloul feminin al
calificărilor de la Australian Open. Astfel, Raluca-Ioana Olaru o
va întâlni pe Jin-A Lee (Coreea de Sud), iar Irina-Camelia Begu va
juca împotriva sportivei Tammi Patterson (Australia). Olaru și Begu
ar putea să se întâlnească în ultimul tur al calificărilor.

Elena Bogdan va juca împotriva sportivei Lauren Albanese (SUA).
Mădălina Gojnea o va întâlni pe Xinyun Han (China), cap de serie
numărul 11 în calificări, iar Liana-Gabriela Ungur va juca
împotriva sportivei Sloane Stephens (SUA). Gojnea și Ungur ar putea
să se întâlnească în turul doi al calificărilor.

Sursa: Mediafax

Publicat: 12 01. 2011, 15:40
Actualizat: 12 01. 2011, 16:17