Unica Monica! Niculescu a reușit o victorie dramatică la Washington și se va duela cu Țig pentru un loc în sferturi

Monica Niculescu (59 WTA) este a treia jucătoare din România care merge în optimile de finală de la Washington, după Simona Halep și Patricia Țig! „Moni” a câștigat miercuri seară un meci epic, trecând de japoneza Nao Hibino (72 WTA) cu 6-3, 2-6, 7-6(7).

Niculescu are un stil unic în circuitul WTA atât ca joc, cât și prin prisma modului dramatic în care câștigă meciurile! A demonstrat-o și în fața niponei Hibino, pe care a răpus-o în turul secund la Washington după un „roller coaster” de două ore și 35 de minute. După ce și-au împărțit primele două seturi, Monica și Nao au transformat decisivul într-un thriller pigmentat cu răsturnări spectaculoase de situație!

Niculescu a condus cu 3-0, Hibino a câștigat apoi 5 game-uri la rând, însă adversara româncei a fost copleșită de emoții atunci când a trebui să servească pentru meci. Actul a treilea s-a prelungit după două duble greșeli ale asiaticei, iar finalul a fost marcat de o nouă revenire a Monicăi. Eleva lui Călin Ciorbagiu a întors încă o dată scorul de la 3-5, de această dată în tie-break, reușind să convertească a treia minge de meci, scor 6-3, 2-6, 7-6(7)!

Monica Niculescu va reveni pe teren joi seară, de la ora 21:00, luptându-se pentru un loc în sferturile turneului WTA International cu o altă româncă – Patricia Țig (134 WTA). Tot în jurul aceleiași ore va evolua și Simona Halep, contra columbiencei Mariana Duque-Marino, în direct pe Digisport 2.

Publicat: 03 08. 2017, 11:54
Actualizat: 03 08. 2017, 12:10