Unul dintre cei mai valoroși piloți din Marele Circ a fost comparat cu Federer. „Urăsc să o spun, dar aproape am o slăbiciune pentru tipul ăsta”

Fostul campion de Formula 1, Jody Scheckter (69 de ani), l-a comparat pe pilotul lui Ferrari, Charles Leclerc, cu numărul 3 mondial în tenis, Roger Federer.

Jody Scheckter, care a câștigat titlul mondial de Formula 1, alături de Ferrari, în anul 1979, a declarat că Leclerc este primul pilot pe care îl admiră cu adevărat de când a părăsit circuitul.

„Este un tânăr minunat, un tip cu adevărat simpatic. Îl privesc ca pe Federer din Formula 1. Sper că va obține rezultate. Este amuzant. Niciodată nu am urmărit niște piloți care m-au impresionat. Înainte să concurez și după ce m-am retras, Leclerc este primul. Urăsc să o spun, dar aproape am o slăbiciune pentru tipul ăsta. Este calm, pare un tip simpatic și este foarte talentat”, a declarat Scheckter pentru Race Fans.

Deși încă urmărește Formula 1, Jody Scheckter a spus că nu i-ar mai plăcea să concureze: „Nu înțeleg logica anumitor reguli. Nu le pot înțelege. Strică acest sport”.

Publicat: 11 09. 2019, 12:28
Actualizat: 11 09. 2019, 12:29