Unul dintre cele mai mari secrete ale Soranei Cîrstea a fost dezvăluit! Mesajul sportivei pentru bărbatul care o ferește de accidentări: „Mereu ai grijă de asta!” FOTO

Sorana Cîrstea (33 de ani, locul 32 WTA) a devenit o jucătoare extrem de puternică din punct de vedere fizic, după ce în trecut a avut probleme cu accidentările.

Sorana Cîrstea a redevenit după 10 ani cel mai bine clasată jucătoare din România, cu ajutorul unei echipe de top! „Sori” e ferită de accidentări în acest sezon, datorită unui colaborator căruia a ținut să îi mulțumească în mod special.

Unul dintre cele mai mari secrete ale Soranei Cîrstea a fost dezvăluit! Mesajul sportivei pentru bărbatul care o ferește de accidentări: „Mereu ai grijă de asta!”

Înaintea sezonului de hard nord-american, care începe cu turneul de la Washington (31 iulie – 6 august), Sorana Cîrstea i-a mulțumit lui Tiberiu Herea, specialist în recuperare medicală! Cîrstea a dezvăluit că secretul prin care a scăpat de accidentări este reprezentat de colaborarea cu Herea:

Îți mulțumesc, Tiberiu Herea, pentru că mereu te ocupi de accidentările mele și te asiguri că sunt pregătită pentru turnee!”, a transmis jucătoarea antrenată de suedezul Thomas Johannson.

De-a lungul carierei, Sorana Cîrstea a suferit mai multe accidentări grave. Ea a trecut prin momente teribile în anul 2015, accidentându-se grav la umăr și părăsind Top 200 WTA din această cauză! După operație, Sorana a făcut un mare sacrificiu, fiind obligată să își schimbe tehnica de executare a serviciului.

Pentru Sorana Cîrstea urmează turneul WTA 500 de la Washington

În 2023, Sorana Cîrstea a devenit puternică din punct de vedere fizic, câștigând 23 de meciuri și pierzând 15. Sorana se poate lăuda cu două rezultate spectaculoase, obținute la turneele de la Indian Wells (sferturi) și Miami (semifinale).

Pentru Sorana urmează turneul de la Washington, acolo unde va debuta împotriva Petrei Martic (Croația, 35 WTA). Dacă merge în turul al doilea, Cîrstea o va întâlni pe învingătoarea dintre Danielle Collins (SUA, 49 WTA) și Ludmilla Samsonova (Rusia, 17 WTA).

La turneul din seria WTA 500 vor participa mai multe jucătoare redutabile, cum ar fi Jessica Pegula (SUA, 4 WTA), Caroline Garcia (Franța, 5 WTA), Coco Gauff (SUA, 7 WTA) sau Maria Sakkari (Grecia, 9 WTA).

Publicat: 28 07. 2023, 22:59