Recuperat la timp pentru a putea participa la Australian Open, după accidentarea suferită la Cupa Hopman, Victor Hănescu a debutat cu dreptul la Melbourne: victorie cu argentinianul Juan Ignacio Chela, scor 6-4, 6-3, 7-6 (2).
„Uriașul” român nu a apucat să se bucure prea mult, pentru că în turul doi îl așteaptă, mâine dimineață, un duel de vis cu numărul unu mondial, regele Roger Federer. Elvețianul a ajuns în manșa secundă la Antipozi, după ce rusul Igor Andreev l-a chinuit un set, scor 4-6, 6-2, 7-6, 6-0. Va fi o încleștare în care toate comparațiile conduc către un singur favorit.
3-0 pentru Federer Până acum, Roger Federer și Victor Hănescu s-au întâlnit de trei ori de-a lungul carierei, de fiecare dată elvețianul având câștig de cauză. Prima dispută s-a consumat în 2004, la București, în cadrul întâlnirii de Cupa Davis dintre România și Elveția, scor 7-6, 6-3, 6-1. Au urmat apoi două întâlniri în ATP, 6-2, 7-6, 6-3 (Roland Garros, 2005) și 6-3, 6-2 (Estoril, 2008).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER