Simona Halep a oferit cea mai neplăcută surpriză a turneului de la Australian Open, fiind eliminată încă din primul tur al competiției de chinezoaica Shuai Zhang, jucătoare aflată pe locul 133 în clasamentul WTA, după o oră și 19 minute de joc, scor 4-6, 3-6.
Fără șanse în primul set, în care a revenit târziu, după ce adversara sa a condus chiar cu 4-0 și 30-0, numărul doi WTA s-a regăsit în startul actului secund, când a condus cu 3-1 și 40-15 pe serviciul asiaticei, dar Zhang s-a redresat rapid, a câștigat toate game-urile rămase până la final și a trimis-o pe Simona acasă încă din primul tur, după o evoluție impecabilă, în urma căreia tabela de scor a arătat un neverosimil 6-4, 6-3.
Înfrângerea Simonei este cu atât mai dureroasă cu cât vine în prima rundă, iar adversara nu este un nume mare al lumii tenisului mondial, ba dimpotrivă! Zhang a obținut, contra lui Halep, prima victorie pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem după, atenție, opt ani de la prima participare și nu mai puțin de 14 înfrângeri. Chinezoaica de 26 de ani și-a început experiența în turneele de Mare Șlem în 2007, când a pierdut în calificările de la Australian Open și US Open și a căutat un prim succes în competițiile majore timp de opt ani.
De-a lungul timpului, Zhang a jucat, până marți, de patru ori pe tabloul principal de la Australian Open, de cinci ori pe tabloul de la Roland Garros, de două ori la Wimbledon și de trei ori la US Open. De fiecare dată când a reușit să ajungă printre cele mai bune 128 de jucătoare ale turneului, chinezoaica a pierdut încă din primul tur. În total, Zhang a jucat 14 meciuri pe tablourile principale ale turneelor de Mare Șlem până la Australian Open, adunând tot atâtea înfrângeri și reușind să câștige doar două seturi din 30 jucate.
Rezultatele lui Shuai Zhang pe tablourile principale ale turneelor de Mare Șlem:
A egalat contraperformanța managerului Virginia Ruzici
De asemenea, Halep și-a găsit locul pe lista contraperformanțelor din istoria turneului de la Australian Open, egalând o contraperformanță veche de 37 de ani, deținută, culmea, de Virginia Ruzici, managerul ei. Din 1979, niciuna dintre primele două favorite ale competiției de la Antipozi nu a pierdut în primul tur al competiției, Halep intrând din acest punct de vedere în istoria neagră a turneului australian. Precedenta dată când una dintre primele două favorite a părăsit întrecerea încă din primul tur a fost la ediția din 1979, când Virginia Ruzici era învinsă de Mary Sawyer, scor 6-0, 2-6, 4-6.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER