US Open | 3 idei la startul optimilor. Halep și-a pus serios amprenta asupra turneului: „Cimitirul capilor de serie”, acum, și la New York. Adolescente care strălucesc și o confirmare a celui care nu confirmă

US Open | 3 idei la startul optimilor. Halep și-a pus serios amprenta asupra turneului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

US Open-ul, turneul care închide sezonul Grand Slam-urilor pe 2018, a ajuns la linia de start a fazei optimilor cu victime sonore, controverse uriașe, dar și meciuri deja extrem de intense și spectaculoase, care au ridicat mult nivelul așteptărilor pentru următoarele opt zile de întreceri, intrate, generic, sub umbrela ‘săptămânii a doua’.

  • ProSport vă propune să aruncăm o privire de ansamblu asupra ceea ce au însemnat primele trei tururi la US Open 2018.

1. „Cimitirul capilor de serie”, acum, și la New York. Nou-inaugurata arenă Loius Armstrong și-a clădit o reputație ‘nefastă’

Terenul 2 de la Wimbledon este cunoscut, încă din anii ’70 ca fiind ‘Cimitirul capilor de serie’, o arenă pe care sportivii de pe lista capilor de serie se încurcă și părăsesc întrecerea, mai des decât pe oricare alt teren. 

Louis Armstrong Arena, relansată de organizatorii de la US cu mare fast în 2018, și-a construit, în doar șase zile, o reputație similară. Chiar primul meci jucat acolo s-a încheiat cu o uriașă surpriză – eliminarea Simonei Halep, numărul unu mondial, o sportivă pe val cu 3 finale jucate în ultimele 4 turnee disputate. Capii de serie au continuat să cadă pe capete pe a doua arenă a complexului new-yorkez, cinci dintre marile surprize ale tabloului feminin consumându-se aici.

Simona Halep (turul 1), Carolina Wozniacki și Garbine Muguruza (turul 2), plus Angelique Kerber și Petra Kvitova (turul 3) au fost vicitime pe Louis Armstrong.

Mai mult, cea mai mare surpriză de la masculin – eliminarea germanului Sascha Zverev (4 ATP) s-a produs, sâmbătă dincolo de asfințit, tot pe Louis Armstrong Arena, improbabilul său călău fiind Philipp Kohlschreiber (34 ani, 36 ATP), scor 6-7(1), 6-4, 6-1, 6-3.

2. Teen power

US Open 2018 pune în prim-plan 3 sportive tinere, de până în 21 de ani – vârsta majoratului în Statele Unite. Aryna Sabalenka, Naomi Osaka și, cel mai surprinzător, Marketa Vondorousova, s-au calificat în optimile turneului de la Flushing Meadows, după evoluții entuziasmante.

Aryna Sabalenka (a împlinit 20 ani pe 5 mai, locul 20 WTA) face parte dintr-o ascensiune superbă a tenisului din Belarus. Națiunea ajunsă anul trecut, în premieră, în finala Fed Cup, a trimis în 2018, pentru prima dată în istorie, trei sportive în turul trei, făcându-i invidioși pe fanii tenisului românesc, rămași cu buza umflată după ce turneele de simplu și dublu feminin și masculin s-au încheiat fără excepție în turul doi în cel mai bun caz. (Sperăm, în continuare, prin Raluca Olaru, calificată în optimi la dublu mixt, alături de croatul Franco Skugor, însă imaginea, per total, este dramatică).

Revenind, Sabalenka, intrată la US Open cu un singur meci câștigat în carieră pe tabloul principal la un Grand Slam, a acces în optimi după ce a înregistrat a 3-a victorie în 4 partide contra fetelor din Top 5 în această vară de hardcourt american, parând calea Petrei Kvitova, numărul 5 mondial, cu un net 7-5, 6-1. O atletă desăvârșită, Aryna a trecut prin provocări importante, meci de meci: mai întâi învins o reprezentantă a gazdelor, aflată în Top 40 (Danielle Collins, a șasea americancă în clasamentul mondial), apoi a învins o fostă finalistă, experimentată și cu un IQ tenisistic uriaș (Vera Zvonareva), apoi a surclasat-o pe Kvitova.

Naomi Osaka (va împlini 21 de ani pe 16 octombrie, 19 WTA) și-a egalat cel mai bun rezultat al carierei în Grand Slam-uri – calificându-se în optimi, la fel ca la Australian Open 2018. Cu un tablou ceva mai blând decât Sabalenka, japoneza a defilat la Flushing Meadows. Cel mai lung meci al său a venit în primul tur, cu Siegemund, și a durat o oră și 18 minute. Următoarele două meciuri s-au încheiat în câte 50 de minute, Glushko smulgând cu greu 2 game-uri în primul set al meciului din turul secund, iar Sasnovich încheind cu un rușinos ‘dublu bagel’ încasat. Osaka a fost irezistibilă în turul trei, reușind 12 lovituri câștigătoare și greșind neforțat de doar 3 ori în victoria cu 6-0, 6-0.

  • Naomi Osaka și Aryna Sabalenka se vor înfrunta în meci direct pentru un loc în sferturile de finală ale US Open 2018.

Sfertul de finală inferior s-ar putea juca între sportive de cel mult 20 de ani. Pe secțiunea eliberată de retragerea Mihaelei Buzărnescu și de eliminarea danezei Caroline Wozniacki, Marketa Vondrousova, o sportivă din afara Top 100, își  rescrie istoria personală.

Ultima jucătoare acceptată direct pe tebloul principal de la US Open, în vârstă de doar 19 ani, a întrerupt o serie de 8 victorii consecutive ale olandezei Kiki Bertnes (13 WTA), scor 7-6(4), 2-6, 7-6(1). Viitoarea sa adversară: Lesia Tsurenko (Ucraina, 29 ani, 36 WTA).

Citește și: Atenție, Simona, Sorana și Irina! Cehia propune o nouă stea în tenis. Are 22 ani, este pe locul 202 mondial, a învățat engleza cu ajutorul Netflix și a învins-o pe Garbine Muguruza, la US Open

3. Zverev confirmă că infirmă

Viața lui Alexander Zverev este frumoasă în circuit, rezultatele se adună, interesul fanilor crește. Excepția: turneele de Mare Șlem. Chiar și cu Ivan Lendl în lojă, germanul tot nu a reușit să se adune la US Open, acolo unde contează cel mai mult. Zverev tot nu a bătut un sportiv de top 20 în Grand Slam-uri, iar înfrângerea administrată de mult mai vârstnicul coechipier, Philipp Kohlschreiber, 3-1 la seturi, este un nou mare semnal de alarmă, care îl trage din ce în ce mai jos și îl apropie de situația lui Grigor Dimitrov (învins, pentru a doua oară consecutiv, în primul tur al unui Grand Slam de Stan Wawrinka).

Citește și: Controversă la US Open. Un cunoscut arbitru a coborât din scaun și a mers direct la jucător. A schimbat soarta meciului. „Parcă nu erau permise discuțiile cu antrenorii la turneele de Mare Șlem!” La câteva minute după încheierea partidei, învingătorul dădea replici ironice pe Twitter

Citește și: Prima controversă la US Open 2018. Acuzații de sexism după un incident bizar cu Alize Cornet

Distribuția optimilor de finală, simplu feminin:

  • Kaia Kanepi – Serena Williams (favorită 17)
  • Ashleigh Barty (favorită 18) – Karolina Pliskova (favorită 8)
  • Sloane Stephens (favorită 3) – Elise Mertens (favorită 15)
  • Anastasija Sevastova (favorită 19) – Elina Svitolina (favorită 7)
  • Carla Suarez-Navarro (favorită 30) – Maria Șarapova (22)
  • Madison Keys (favorită 14) – Dominica Cibulkova (favorită 29)
  • Aryna Sabalenka (favorită 26) – Naomi Osaka (favorită 20)
  • Marketa Vondorusova – Lesia Tsurenko

Distribuția optimilor de finală, simplu masculin:

  • Rafael Nadal (favorit 1) – Nikoloz Basilashvili
  • Diominic Thiem (favorit 9) – Kevin Anderson (favorit 5)
  • Juan Martin del Potro (favorit 3) – Borna Coric (favorit 20)
  • John Isner (favorit 11) – Milos Raonic (favorit 25)
  • Marin Cilic (favorit 7) – David Goffin (favorit 10)
  • Kei Nishikori (favorit 21) – Philipp Kohlschreiber
  • Novak Djokovic (favorit 6) – Joao Sousa
  • John Millman – Roger Federer (favorit 2)

Citește și: New York Heat a lovit brutal tenisul. Doi români au simțit din plin arșița, imaginile spun totul, iar mărturiile șocante curg-râu: „Fața mea era roșie, era al naibii de cald”, „nici nu puteam merge drept” și „am schimbat de 3 ori încălțările!”

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în Europa Centrală și de Vest
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în Europa Centrală și de Vest
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×