US OPEN, calificări | Mihaela Buzărnescu, singura reprezentantă a României rămasă în cursă. Mai are nevoie de o singură victorie: de cine trebuie să treacă pentru o prezență în premieră pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem
Mihaela Buzărnescu (133 WTA) este la o victorie distanță de prima prezență pe tabloul principal într-un turneu de Mare Șlem. Joi noapte, sportiva de 29 de ani a câștigat net duelul cu americanca Grace Min (166 WTA), scor 6-3, 6-3 într-o oră și 23 de minute.
Cu procentaj impresionant în conversia mingilor de break (6 din 9 valorificate), Mihaela a reușit să se impună în minimum de seturi, chiar dacă americanca a avut frecvență mai mare la primul serviciu (zece procente în plus pentru Min). Mai eficientă însă, și pe prima (51% față de 48%) și pe a doua (61% față de 35%) minge, a fost românca.
2017 este cel mai bun an al carierei pentru Mihaela Buzărnescu, iar o calificare în premieră pe tabloul principal într-un turneu de Mare Șlem ar fi cireașa de tort. Tricolora mai are nevoie de o singură victorie: adversara sa va fi reprezentanta Columbiei, Mariana Duque-Marino (107 WTA).
Mihaela Buzărnescu este implicată în cel mai echilibrat duel pentru accederea pe tabloul principal. Doar patru dintre cele 16 „finale” aduc față în față sportive de pe lista capilor de serie, iar acesta este cel mai tare. Buzărnescu este cap de serie 22 în calificări, iar viitoarea sa adversară – cap de serie 4. Meciul este programat în această seară și va începe, cel mai probabil, la ora 19:30, în paralel cu ceremonia de stabilire a tablourilor principale de simplu.
5 românce au acces direct pe tabloul principal de la US Open: Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Monica Niculescu și Ana Bogdan.