Mihaela Buzărnescu (133 WTA), una dintre cele două românce aflate pe lista capilor de serie pe tabloul de calificare de la US Open, a debutat cu victorie în set decisiv, marți noapte, împotriva tinerei reprezentante a Cehiei, Marie Bouzkova (19 ani). Tricolora a revenit după pierderea primului set, 4-6, și a câștigat cu scor identic, 6-2, următoarele două manșe, în puțin peste două ore și jumătate de joc.
„Miki” încearcă, pentru a patra oară în carieră, să se califice pe tabloul principal de la Flushing Meadows. Cel mai aproape a fost în 2011, atunci când a câștigat două dintre cele trei partide necesare pentru a face pasul pe tabloul cel mare. Românca ajunsă la 29 de ani pare însă mai bine poziționată ca oricând pentru a ajunge în premieră pe tabloul principal într-un turneu de Mare Șlem. 2017 este, fără discuții, cel mai bun sezon al carierei sale. Mihaela a câștigat patru titluri ITF la simplu – dintre care trei de categorie superioară – 60.000 de dolari și și-a stabilit, pe 14 august, cea mai bună clasare în circuitul WTA – locul 132.
În turul doi al calificărilor, Mihaela Buzărnescu (133 WTA) va juca împotriva reprezentantei gazdelor, Grace Min (166 WTA), ajunsă și ea în această fază a tabloului tot printr-o victorie în decisiv, 6-1, 3-6, 6-3 în fața polonezei Katarzyna Piter (233 WTA).
Ziua a doua a tabloului de calificare de la US Open aduce două dueluri româno-italiene. După ce în prima zi Mihaela Buzărnescu și Irina Bara au început cu victorii, celelalte două reprezentante ale României debutează în competiție, miercuri noapte. Patricia Țig (129 WTA, cap de serie 19) va juca împotriva Georgiei Brescia (206 WTA, 21 ani), iar Alexandra Cadanțu (162 WTA) joacă împotriva favoritei 21 a tabloului, Jasmine Paolini (132 WTA).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER