US Open | Forever young, forever good. Martina Hingis a obținut o performanță rară la dublu mixt: în ultimii 30 de ani, doar surorile Williams au mai reușit așa ceva, alături de partenerii lor
Martina Hingis a câștigat, sâmbătă, titlul cu numărul 24 în turneele de Mare Șlem: victorie la dublu mixt alături de Jamie Murray, 6-1, 4-6, 10-8 în fața perechii formate din Michael Venus și Chan Hao-Ching (Noua Zeelandă / Taiwan). Sportiva din Elveția va împlini 37 de ani la finalul acestei luni și continuă să câștige trofee majore, exact așa cum făcea și în urmă cu exact 20 de ani în urmă, dar la simplu.
1997 a fost anul Martinei Hingis în tenis. Pe 31 martie, după ce câștigase primul ei titlu de Mare Șlem la simplu, în Australia, puștoaica de doar 16 ani urca pe prima poziție a clasamentului WTA. Elveția nu mai avusese un număr unu în tenis, iar tânăra născută la Kosice, în Cehoslovacia, era o prezență aparte: elegantă în joc, pe deasupra distinsă și frumoasă foc. Martina Hingis a fost copilul-minune al sportului alb – cea mai tânără campioană la un Grand Slam (titlu la dublu feminin la 15 ani și 9 luni) și cel mai tânăr număr unu mondial (16 ani și 3 luni). Sezonul ei fantastic continua cu finală la Roland Garros și titluri la Wimbledon și US Open.
În 2017, după titlul cu numărul 24 de Mare Șlem, Hingis nu știe dacă va continua. Nu și-a făcut planul pe mai departe – sau nu a vrut, deocamdată, să facă anunțul. Însă pentru a doua oară în ultimii trei ani, a reușit să câștige cu același partener titluri consecutive de Mare Șlem la dublu mixt – o probă în care destui jucători nici măcar nu își păstrează partenerul de la un turneu la altul, darămite să câștige titluri succesive. Martina Hingis a început parteneriatul cu fratele mai mare al familiei Murray la Wimbledon, a jucat și a câștigat pe iarba londoneză, dar cei doi nu și-au făcut nicio promisiune la despărțire. Abia după o pauză au reluat legătura și au discutat posibilitatea de a juca împreună la New York. Acum, au un bilanț 10-0 de victorii – înfrângeri.
„De data asta a fost mai multă tensiune, mai mult dramatism. În acest turneu am avut de înfruntat minge de meci și am reușit să câștigăm. A fost punctul de cotitură. Știm deja să jucăm foarte bine super-tiebreak-urile și, iată-ne!”,
Martina Hingis
Martina a fost laconică la conferința de presă, dar a lăsat să se înțeleagă că în cazul în care va rămâne pe circuit, va continua acest parteneriat: „Am spus da, dar mai este mult timp până la anul. În principiu, dacă mergem în Australia și suntem bine din punct de vedere fizic, vom juca. Nu asta este problema de data aceasta„.
În Era Open, doar 11 echipe au reușit victorii consecutive la mixt în turneele de Mare Șlem:
- 1971 – Billie Jean King / Owen Davidson (SUA / Australia) – Wimbledon / US Open
- 1973 – Billie Jean King / Owen Davidson (SUA / Australia) – Wimbledon / US Open
- 1978 – Betty Stove / Frew McMilan (Olanda / Africa de Sud) – Wimbledon / US Open
- 1979 – Greer Stevens / Bob Hewitt (Africa de Sud / Africa de Sud) – Wimbledon / US Open
- 1982 – Anne Smith / Kevin Curren (SUA / Africa de Sud) – Wimbledon / US Open
- 1986 – Kathy Jordan / Ken Flatch (SUA / SUA) – Roland Garros / Wimbledon
-
1987/1988 – Jana Novotna / Jim Pugh (Cehia / SUA) – US Open / Australian Open
- 1998 – Venus Williams / Justin Gimelstob (SUA / SUA) – Australian Open / Roland Garros
-
1998 – Serena Williams / Max Mirnîi (SUA / Belarus) – Wimbledon / US Open
- 2015 – Martina Hingis / Leander Paes (Elveția / India) – Wimbledon / US Open
- 2017 – Martina Hingis / Jamie Murray (Elveția / Marea Britanie) – Wimbledon / US Open