US Open | Jucătorul care îi învață pe fanii tenisului să parieze în ruble. La 19 ani, Andrey este față în față cu Nadal, jucătorul pe care l-a îndrăgit la prima vedere și care l-a chemat la Mallorca, pentru antrenamente. Kafelnikov: „Rublev are atitudinea unui campion”

Andrey Rublev este cel mai tânăr jucător ajuns în sferturile de finală ale tabloului masculin de simplu la ediția 2017 a US Open-ului. Rusul va fi față în față, miercuri seară, cel mai probabil nu înainte de ora 20:30 (ora României), cu Rafael Nadal, liderul mondial și principalul favorit la trofeul pus în joc la Flushing Meadows.

„Sper că nu va fi ultimul meu sfert de finală la nivel ATP. Sper că nu voi avea emoții mari de tot. Vreau să lupt și vom vedea„, este gândul cu care intră în partidă Andrey Rublev, așa cum a spus-o chiar rusul la conferința de presă de luni. Este cel mai tânăr jucător din Top 55 ATP. Este cel mai bun jucător de tenis al momentului din generația 1997. Ocupă poziția 53 ATP, însă va face pasul în Top 40 pe 17 septembrie, atunci când în ierarhia mondială vor fi contabilizate și punctele pentru această ediție a US Open-ului. S-a născut pe 20 octombrie 1997 și este trimisul Moscovei la New York.


Foto: USTA/Andrew Ong

Parcursul celui mai tânăr sfertfinalist la US Open de la Roddick încoace (2001): un singur set cedat de Andrey Rublev până acum

  • tur 1: 6-1, 6-4, 6-4 cu Aljaz Bedene
  • tur 2: 7-5, 7-6(3), 6-3 cu Grigor Dimitrov (cap de serie 7)
  • tur 3: 6-4, 6-4, 5-7, 6-4 cu Damir Dzumhur
  • optimi: 7-5, 7-6, 6-3 cu David Goffin (cap de serie 9)

Printre marile realizări ale scurtei sale cariere se numără și o victorie decisivă, în jocul cinci al partidei de Cupa Davis de la Vladivostok, din iulie 2015, împotriva Spaniei. După ce pierduse primul meci al confruntării în fața lui Robredo, Rublev a ajuns să joace meciul decisiv împotriva lui Andujar – pe care l-a câștigat în minimum de seturi, 6-4, 7-6(4), 6-3.

Puștiul care aduce cu legendarul Kafelnikov

Revista „Il Tennis Italiano” vede lumina tiparului sub sloganul „cea mai veche revistă de tenis a lumii„, imprimat chiar pe copertă, cu litere micuțe, lângă codul de bare. Aici, în numărul pe august-septembrie, jurnalistul Lorenzo Cazzaniga îl introduce pe Rublev cititorilor astfel: „ca stil de joc, seamănă cu Yevgeny Kafelnikov, dar pe teren încearcă să controleze lucrurile asemeni idolului său Marat Safin„. Plasarea tânărului Rublev între singurii doi jucători ai Rusiei care au reușit să ajungă numărul unu mondial – adunând laolaltă 15 săptămâni în fotoliul de lider – nu este deloc întâmplătoare. Andrey a devenit, în iulie 2017, doar al treilea rus care câștigă primul titlu ATP la vârsta de 19 ani.

Explică însuși Rublev pentru publicația italiană: „Da, lumea spune că mă asemăn cu Yevgeny Kafelnikov, ca priză (n.r. – mod de a ține racheta), ca mișcare pe teren – atât spre rever cât și spre dreapta, iar pentru mine acesta este un mare compliment, întrucât el este primul număr unu al Rusiei. Dar mie îmi place mai mult Marat Safin – el este jucătorul rus care m-a inspirat cel mai mult. Și este adevărat că, așa cum i se întâmpla și lui, îmi mai pierd firea pe teren: mai zboară câteva cuvinte, mai rup niscaiva rachete„. El a scăpat însă de acest obicei prost, deoarece, mai povestește Andrey, furnizorul de rachete îl făcea să plătească pentru fiecare a doua rachetă ruptă. Fără a ajunge la rafinamentul atingerii lui Kafelnikov, Rublev este un jucător care mizează mult pe atac. Jucătorul din Moscova (1,88 m) lucrează la îmbunătățirea serviciului pentru a obține mai multe puncte ușoare, dar și tranziția spre înainte, pentru a veni confortabil la fileu și a finaliza mai des punctele cu voleuri decisive.

Rublev a făcut pregătirea pentru US Open și alături de Marat Safin, cel pe care îl numește „legendă”. A fost dragoste la prima vedere cu jocul lui Marat, iar acum, Dinara Safina, sora lui Marat, îi trimite constant mesaje de încurajare pe rețelele de socializare.

„Este mult mai simplu să produci jucătoare de top decât jucători, din multe motive. Băieții tineri nu au nici acea sclipire și nici nu cred că pot ajunge în top. dar sper că asta se va schimba în tenisul din Rusia o dată cu Andrey Rublev. A fost cel mai bun junior anul trecut și crește constant. Crește și devine din ce în ce mai matur. Sper ca el să fie cel pe care îl căutam de mult timp. Are atitudinea unui campion – ceea ce este foarte important, joacă agresiv, este bun de pe linia de fund a terenului și are tehnică bună. I-am spus lui și echipei lui că trebuie să fie mai puternic fizic, pentru că pierde multe meciuri din cauză că nu rezistă. Cred că va fi un super-jucător dacă devine mai puternic”,
Yevgeny Kafelnikov, despre Andrey Rublev, într-un interviu acordat presei din Serbia, în 2015, înaintea semifinalelor de la Roland Garros

„Învinsul” a fost cu adevărat norocos

Sunt cuvintele cu care Andrey Rublev și-a anunțat pe contul oficial de Twitter primul succes al carierei la nivel ATP. Povestea este simplă. Puștiul a jucat calificări pe zgura de la Umag (categorie ATP 250), dar a pierdut în ultimul tur al calificărilor. A intrat pe tabloul principal după o retragere de ultim moment, din postura de lucky loser și, mai departe, a câștigat turneul. În circuitul masculin nu se mai întâmplase așa ceva din 2009 încoace. Iar Rublev a muncit pentru titlul său: a obținut a doua victorie a carierei în fața unui jucător de Top 30 (Fabio Fognini) și a cedat, per total, un singur set în cinci meciuri pe main draw. „Este incredibil. Nu am cuvinte să descriu ceea ce s-a întâmplat, mai ales la capătul unei săptămâni dificile. Sunt aici și este incredibil„, a spua la capătul finalei moscovitul.

„Tenisul face parte din existența mea, dintotdeauna”

Într-un interviu acordat revistei italiene „Il Tennis Italiano„, Rublev povestește: „Pur și simplu, tenisul mi-a plăcut de mic. Nu pot să spun cum și când am început să joc: simt că tenisul face parte din existența mea dintotdeauna și nu îmi pot imagina viața fără tenis. Am făcut multe sacrificii pentru a mă putea antrena în cele mai bune condiții„. Mama sa, Marina Marenko, i-a predat primele lecții de tenis. Tatăl său a fost și el sportiv – boxer profesionist.

„Știu că am nevoie să mențin ritmul meu de joc. Nu contează dacă sunt obosit, sau dacă nu mă simt bine. Împotriva celor mai buni, știu la ce nivel trebuie să fiu. Altfel, dispar”,
Andrey Rublev, după victoria în fața lui Grigor Dimitrov, la US Open

Îndrăgostit de Moscova, dar antrenat în Spania

Rublev este unul dintre mulții jucători de tenis care și-au cizelat jocul în Spania. Deloc surprinzător, având în vedere tradiția academiilor din Peninsula Iberică. Rusia este un tărâm impropriu pentru o pregătire 12 luni din 12 pe an, din cauza frigului. În 2014, Rublev a fost cel mai bun junior al lumii în sportul alb. În 2016, Andrey a luat drumul Barcelonei și a început pregătirea cu Fernando Vicente și Galo Blanco – iar aceștia au șlefuit un adevărat diamant. „Mai întâi, am lucrat serios la partea fizică, pentru ca eu să pot să joc mai mult timp la același nivel, la intensitate mare. Cred că acum stau mult mai bine la capitolul fizic și rezist mai mult în meciuri. Dar încă mai am mult de muncit. Înainte jucam mult la nimereală, unde-o fi, loveam mingea fără să am o idee exactă despre ceea ce vreau să fac. Am început să înțeleg unde trebuie să joci, care sunt pozițiile mai favorabile„, povestea Rublev pentru site-ul oficial ATP, la începutul lunii august.


În 2014, Andrey Rublev câștiga Roland Garros-ul la juniori. Foto: twitter@RolandGarros

„Moscova este orașul meu și, pentru mine, este cel mai frumos loc de pe pământ. De aceea, nu mi-aș petrece nicăieri în altă parte vacanțele”,
Andrey Rublev

Superstițiosul Rublev

Miercuri seară, se vor lupta pentru un loc în careul de ași doi jucători superstițioși. Dacă despre tabieturile lui Nadal au curs tone de cerneală și s-au scris mii de fraze, superstițiile lui Rublev sunt unele pe care publicul încă le descoperă. ATP a descoperit că în săptămâna marelui succes de la Umag, Rublev s-a chinuit ca, zi de zi, să repsecte o rutină strictă. „Am avut grijă să stau de fiecare dată pe scaunul din față în mașină. Nu am lăsat pe nimeni să îmi ia acel loc. Antrenorul meu a trebuit să poarte zilnic același tricou – tricoul meu. În fiecare zi, în pauză, trebuia să ajung la hotel. Nu puteam să dorm și nici nu vorbeam ca de obicei. A fost enorm de mult stres, dar mă bucur că aceste zile au trecut și că am câștigat turneul„, a povestit Rublev pentru site-ul ATP.

„Anul trecut a fost așa: plin de îndoieli, plin de lacrimi. Este mult mai bine acum”,
Andrey Rublev, întrebat dacă a simțit frustrare din cauza faptului că alți jucători din aproximativ aceeași generație (Coric, Zverev) s-au afirmat mai rapid

Întâlnirea cu modelul

Nadal a pus ochii pe tânărul rus de câțiva ani. În 2014, după US Open, Rublev a fost invitatul lui Rafa la Mallorca pentru o serie de antrenamente intense. „O să încerc să mă bucur de acest meci împotriva lui Nadal. Este o oportunitate pentru mine de a vedea exact cât de departe sunt față de nivelul celor din top și cât mai am de muncit. El are o ofensivă fantastică, defensivă la același nivel, dar și eu am lovituri bune și pot juca într-un ritm susținut„, a spus Rublev la conferința de presă, în timp ce Nadal îi mai dădea o lecție, de la distanță mai tânărului său adversar:

Nu are nimic de pierdut? Eu mi-aș dori să mai am 19 ani. Mai bine 19 decât 31, nu? Ai mai mulți ani în față, de tenis, dar și să te bucuri de viață. Mereu mi-am dorit să fiu tânăr. Și în copilărie, mereu eram bosumflat de ziua mea. Aveam 8 ani, nu mă bucuram în ziua în care împlineam 9 ani. Am 31 de ani și nu mă voi bucura când va fi ziua mea și voi face 32 de ani. Sunt fericit tânăr. Desigur, este tânăr, dar are șansa de a juca o primă semifinală de turneu de Mare Șlem a carierei. Eu am fost în situația asta de câteva ori. Evident că are lucruri de pierdut aici. Și eu am de pierdut, dar și de câștigat în acest meci. Sportul nu spune povestea înfrângerilor. Sportul ține minte victoriile, iar la final de an, victoriile contează, nu înfrângerile. Oamenii asta rețin. Este tânăr, dar are deja destule victorii în circuit. Sigur, totul ți se pare nou, inedit, la vârsta asta. Dar el este deja un jucător cu o poziție solidă în circuit„, a explicat Nadal la conferința sa de presă, după victoria din optimi în fața lui Dolgopolov – succesul cu numărul 50 la Flushing Meadows.

„Pur și simplu, Nadal mi-a plăcut de prima dată când l-am văzut. A fost la fel ca și în cazul lui Safin. Este atât de profesionist. Încearcă să facă totul perfect. De asta este numărul unu, de asta este unul dintre cei mai mari din toate timpurile”,
Andrey Rublev despre Rafael Nadal, la conferința de presă de la US Open

Declarația turneului

„Cea mai frumoasă parte a acestui turneu, pentru mine, este aceea că dacă am câștigat, știu că mă pot bucura de o cină târzie, iar a doua zi pot dormi zdravăn, pentru că am o zi liberă. Asta este cel mai bine!”,
Andrey Rublev


Foto: USTA/Andrew Ong

Publicat: 06 09. 2017, 10:44
Actualizat: 06 09. 2017, 11:35