Noaptea înfrângerilor la US Open 2023! România mai are doar două jucătoare în competiția de simplu de la Grand Slamul american

Noaptea înfrângerilor la US Open 2023! România mai are doar două jucătoare în competiția de simplu de la Grand Slamul american
Înfrângeril la US Open 2023, România mai are doar două jucătoare
  • Publicat:

După entuzismanta calificare în turul secund reușită de Patricia Țig, aflată pe locul 700 mondial, au urmat două înfrângeri seci pentru reprezentantele României de la US Open.

România mai are doar două jucătoare în competiția de simplu de la Grand Slamul american

Gabriela Ruse a fost eliminată în primul tur la US Open de fostul lider WTA, Karolina Pliskova, scor 6-1, 6-4 în favoarea cehoaicei.

Tot învinsă a ieșit de pe teren și Ana Bogdan, care a cedat în două seturi, în fața americancei Sofia Kenin, scor 6-7, 4-6. Ana a avut două mingi de set în prima parte, dar n-a reușit să-și adjudece setul, deși a condusși cu 5-3.

Ruse și Bogdan s-au alăturat astfel Irinei Begu, eliminată surprinzător de nemțoaica Tamara Korpatsch (75 WTA), scor 6-3, 6-2, după un meci de o oră și 25 de minute.

Eșecul a fost unul umilitor, în condițiile în care Begu a fost condusă cu 5-0 în primul set și cu 5-1 în cel de-al doilea.

În aceste condiții, în competiție au rămas doar Sorana Cîrstea și Patricia Țig. Sorana va juca la noapte, în jurul orei 00.30 cu rusoaica Ana Kalinskaya, iar Țig va evolua mâine cu numărul trei mondial, Jessica Pegula.

Venus Williams, umilită la meciul 100 la US Open

Tot azi noapte s-au consemnat și alte evenimente notabile. La 43 de ani, dubla câştigătoare de Flushing Meadows (2000 şi 2001), Venus Williams a suferit una dintre cele mai dure înfrângeri din carieră.

Ea a cedat în faţa lui Greet Minnen, scor 1-6, 1-6, după doar o oră şi 15 minute de joc. Venus Williams a devenit însă a 4-a jucătoare din era Open care a jucat în 100 de meciuri la US Open. Doar Serena Williams, Chris Evert şi Martina Navratilova au adunat mai multe meciuri decât ea la această competiție. Venus a câştigat nu mai puţin de 49 de titluri în carieră, 7 dintre ele fiind de Grand Slam.

Caroline Garcia, eliminată de o jucătoare din afara Top 100 WTA

O surpriză de proporții s-a consemnat și prin prin eliminarea prematură a franțuzoaiacei Caroline Garcia, semifinalistă anul trecut.

Garcia (7 WTA, cap de serie 7) a fost spulberată de chinezoaica Wang Yafan (114 WTA), o jucătoare venită din calificări, care s-a impus cu un categoric 6-4, 6-1. În runda următoare, Wang Yafan va evolua cu britanica Katie Boulter.

Premiile de la US Open 2023

Anul acesta, la US Open sunt cele mai mari premii din istoria competiției. Americanii vor oferi recompense în valoare de 65 de milioane de dolari, în creştere cu 8% faţă de ediţia 2022.

Câștigători: 3.000.000 dolari

Finaliști: 1.500.000 dolari

Semifinale: 775.000 dolari

Sferturi de finală: 455.000 dolari

Optimi: 254.000 dolari

Turul III: 191.000 dolari

Turul II: 123.000 dolari

Turul I: 81.500 dolari

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×