Verdictul TAS în cazul Simonei Halep: Ion Țiriac anunță ce se va întâmpla cu românca în procesul de dopaj! Comparația care îi distruge orice speranță

Verdictul TAS in cazul Simonei Halep: Ion Tiriac anunta ce se va intampla cu romanca in procesul de dopaj! Comparatia care ii distruge orice speranta
Vezi galeria foto - 6 poze

Verdictul TAS în cazul Simonei Halep ar putea să nu fie cel pe care îl așteaptă fostul lider WTA: Ion Țiriac anunță ce se va întâmpla cu românca în procesul de dopaj, iar predicția nu este deloc una bună. Comparația pe care o face miliardarul îi distruge orice speranță sportivei din Constanța.

„Dar știe lumea ce e TAS?!”. Verdictul în cazul Simonei Halep ar putea reprezenta o nouă lovitură pentru fostul lider WTA: Ion Țiriac anunță ce se va întâmpla cu românca în procesul de dopaj

Pe 24 octombrie, ziariștii americani de la publicația The Athletic au anunțat că Simona Halep a făcut oficial apel la TAS în cazul procesului de dopaj care i-ar putea încheia cariera. Sportiva din România execută în prezent o suspendare de patru din competițiile de tenis, din care unul s-a scurs deja.

Simona Halep speră să se aleagă cu o pedeapsă redusă în urma apelului de la TAS, care va reprezenta și ultima ei luptă din tot acest scandal de doping.

Multe voci importante din lumea sportului anticipează o reducere a pedepsei în cazul Simonei Halep, de la patru la doi ani, însă nu este și cazul lui Ion Țiriac. Miliardarul se așteaptă la un nou verdict dureros în cazul sportivei din Constanța, iar în momentul în care a comentat decizia acesteia de a face apel la TAS a amintit și de cazul Andreei Răducan, suspendată și ea în trecut pentru dopaj, după ce a fost tratată cu Nurofen de medicul lotului național.

„Nu știu ce face Simona, acum se duce la TAS. Dar știe lumea ce e TAS? În 2000, proba Andreei Răducan a fost manipulată, au trimis 62 de ml și s-au întors 100 ml. Ce face TAS? Sparge toate regulile. Așa că în ce lume suntem? Păi după un an de zile vine cineva și spune că a săpat și a mai găsit ceva, pașaportul biologic.

Păi ai controlat-o de 380 de ori în 10 ani și n-ai găsit… Și atunci e o treabă care nu e curată pe undeva. Acum Simona se duce la TAS, cu ce speranțe, nu știu”, a declarat Ion Țiriac.

De ce trebuie să îi convingă Simona Halep pe judecătorii de la TAS

În ziua în care au anunțat că Simona Halep a făcut apel la TAS, americanii de la The Athletic au explicat și ce trebuie să facă sportiva din România pentru a-i convinge pe judecătorii de la Lausanne că merită o pedeapsă mai blândă:

„Se întâmplă ca TAS să reducă suspendările, având în vedere că apelurile duc la rejudecarea cazului, posibil cu dovezi noi din partea părților.

Dacă Halep poate convinge judecătorii că testul ei pozitiv a fost rezultatul dopajului neintenționat, este probabil să fie suspendată pentru doi ani sau mai puțin, iar un an de suspendare l-a ispășit deja”, se arată pe The Athletic.

Publicat: 28 10. 2023, 13:32