Veste cutremurătoare: cel mai important sponsor din cariera Simonei Halep a murit de COVID-19! Ce spunea sportiva despre el înainte să se stingă din viaţă

Corneliu Idu, omul de afaceri care a sprijinit-o pe Simona Halep la începuturile carierei, a încetat din viață în urma infectării cu coronavirus!

Corneliu Idu, omul care a sprijinit-o pe Simona Halep atunci când constănţeanca nu dispunea de resurse financiare, s-a stins din viaţă marţi, la vârsta de 70 de ani! Potrivit Ziua de Constanţa, milionarul era infectat cu noul coronavirus. Omul de afaceri avea o avere de 115 milioane de euro, iar informaţia cu privire la decesul său a fost confirmată de apropiații din cadrul Portului Constanța.

Simona Halep i-a fost recunoscătoare celui care a investit în cariera ei, mulţumindu-i public cu o lună înainte de tragedie: „Am avut câţiva sponsori care m-au sprijinit în carieră, iar primul a fost domnul Idu de la Constanţa. Federaţia nu mi-a oferit niciun fel de ajutor financiar„, spunea Halep într-un interviu acordat lui Andi Moisescu.

Omul care a investit în cariera Simonei Halep a murit după ce s-a infectat cu noul coronavirus

Născut în anul 1950, în județul Constanța, Corneliu Idu deţinea o serie de proprietăţi imobiliare, dar şi o bază sportivă cochetă. Tenis Club Idu din Mamaia a găzduit meciul de Fed Cup dintre România şi Marea Britanie, câştigat de tricolore” cu scorul de 3-2 în anul 2017! În timpul meciurilor disputate de colegele sale, Simona a luat loc în tribune alături de fostul ei sponsor.

Corneliu Idu era internat de trei zile în spital, după ce s-a infectat cu noul coronavirus! Omul de afaceri a decedat în dimineaţa zilei de 1 decembrie! Ajutorul financiar pe care milionarul constănţean i l-a oferit Simonei Halep în perioada junioratului a fost vital pentru sportivă! Simona a câştigat titlul în concursul junioarelor la Roland Garros 2008, după ce a fost susţinută de Corneliu Idu.

Corneliu Idu a investit cinci milioane de euro într-un club de tenis

Corneliu Idu era cunoscut drept unul dintre milionarii județului de pe malul mării. Idu s-a axat pe investiţii diversificate, iar cele mai relevante sunt în domeniul shipping-ului. Comvex Constanţa este unul dintre cei mai importanţi operatori portuari de la Marea Neagră.

Corneliu Idu a fost director al companiilor maritime CNM Navrom si CNM Romline. A fost pasionat de tenis şi a investit aproximativ cinci milioane de euro în baza Tenis Club Idu.

Publicat: 01 12. 2020, 12:24
Actualizat: 02 12. 2020, 12:26