Veste foarte bună pentru Simona Halep! A scăpat de cea mai mare problemă a sezonului

  • Simona Halep (1 WTA) a făcut o demonstrație de forță în primul meci din capitala Spaniei, trecând cu 6-1, 6-0 de Ekaterina Makarova (Rusia, 32 WTA). Simona o va întâlni în manșa secundă pe Elise Mertens (Belgia, 19 WTA).

La conferința de presă de după primul meci de la Madrid, constănțeanca a împărtășit primele impresii: „Cred că a fost un meci mare. Am jucat foarte bine. Sigur, ea nu a fost în cea mai bună formă, poate nu a jucat cel mai bun tenis. Dar e o adversară dificilă. A fost un meci bun și un start bun. Cu Darren Cahill am vorbit după meci, timp de cinci minute. Mi-a spus că am jucat bine. Nu a avut nimic de comentat pe seama jocului meu. Mi-a spus doar să-mi păstrez ritmul și totul va fi OK”.

Măcinată de accidentările începute la Australian Open, Simona a descoperit că spatele era, de fapt, principala cauză a durerilor fizice cu care s-a confruntat în startul anului. Acum, însă, problemele sunt de domeniul trecutului: „Accidentarea a dispărut. Nu mai am probleme. Am beneficiat de tratament și am avut grijă de picior. De fapt, durerea venea de la spate. Mereu am probleme cu spatele, așa că știu cum să-l tratez”, a anunțat Simona.

La un moment dat, jurnalistul prezent în sală a evidențiat forma tenismenelor din România, referindu-se la finala jucată la Praga de Mihaela Buzărnescu, dar și la performanța de la Madrid a Irinei Begu, care îi este și colegă la dublu. Simona le-a lăudat pe cele două: „Toate fetele din România sunt puternice. Se antrenează foarte mult și joacă foarte bine, dacă au încredere. Irina e prietena mea de câțiva ani. E o persoană grozavă. A meritat să câștige partida cu Ostapenko și cred că are o șansă mare să facă un rezultat bun aici, la fel ca anul trecut. Joc la dublu cu ea, pentru că îmi place personalitatea ei. Mă motivează. De fiecare dată când jucăm la dublu, câștigăm câteva meciuri. În mod normal, nu câștig meciuri la dublu (n.r. – zâmbește)”.

Numărul unu mondial preferă să se relaxeze în liniște înainte de a intra pe teren, dar și să socializeze cu celelalte jucătoare din circuit: „Avem un loc separat. E liniște. Iubesc turneele, mai ales cele la care putem sta împreună. E un lucru normal. E mult mai bine pentru toată lumea”, a încheiat românca. 

 

Publicat: 07 05. 2018, 13:32
Actualizat: 07 05. 2018, 17:51