Veste uriașă: Simona Halep, din nou în top 10 WTA! Ce premiu poate câștiga românca după finala turneului de la Toronto

Cu cine s-a pregătit Simona Halep la Snagov pentru turneele din SUA
Vezi galeria foto - 4 poze

Calificarea în finala turneului de la Toronto a propulsat-o pe Simona Halep (30 de ani) din nou în top 10 WTA.

Jucătoarea de tenis Simona Halep a reușit să se califice sâmbătă în ultimul act al turneului WTA 1000 de la Toronto. În „careul de ași”, sportiva noastră a trecut în trei seturi de Jessica Pegula (locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7), din Statele Unite ale Americii, cu 2-6, 6-3, 6-4 – după două ore și 14 minute de joc.

Marea finală, împotriva braziliencei Beatriz Haddad Maia (24 WTA) este programată să debuteze duminică, de la 20:30 ora României (13:30 în Toronto, Canada).

Simona Halep a revenit în top 10 WTA

Performanța obținută de Simona Halep la Toronto a readus-o în top 10 WTA, românca urmând să revină în această galerie selectă indiferent de rezultatul pe care îl va obține în ultimul act al competiției.

Sportiva noastră a reușit să se califice, în cursul zilei de sâmbătă, în finala turneului WTA 1000 de la Toronto după ce a trecut în faza semifinalelor de Jessica Pegula, din Statele Unite ale Americii, 2-6, 6-3, 6-4.

În ultimul act al întrecerii, Simona Halep va da piept cu numărul 24 WTA, brazilianca Beatriz Haddad Maia. Aceasta a reușit să treacă în „careul de ași” de Karolina Pliskova din Cehia, scor 6-4, 7-6.

În cazul în care va reuși să se impună în finala de la Toronto, jucătoarea noastră de tenis va obține al nouălea său trofeu WTA 1000 și al 24-lea în total.

Doar pentru calificarea în ultimul act al competiției din Canada, Simona Halep și-a asigurat deja un premiu în valoare de 259.1000 de dolari și 585 de puncte în clasamentul WTA. Sportiva care va reuși să câștige finala turneului WTA 1000 de la Toronto își va asigura un cec de 439.700 de dolari şi 900 de puncte.

Publicat: 14 08. 2022, 09:15
Actualizat: 14 08. 2022, 09:20