Vestea momentului, dată de avocații de la tribunalul londonez unde va fi audiată românca: „Simona Halep nu a folosit substanțe mascante!” | EXCLUSIV
Simona Halep nu a folosit substanțe mascante, spun singurii avocați români de la „Sport Resolutions”, tribunalul londonez care o va audia. Alte două românce au fost obligate să folosească medicamentul utilizat de Simona iar una dintre ele a învins cancerul.
Cele două medicamente luate zilnic de Halep, „Euthyrox”, pentru glanda tiroidă, și un anticoncepțional, nu pot forma o combinație, prin care Simona să fi intenționat ascunderea presupusului doping cu „Roxadustat”.
Simona Halep nu a folosit substanțe mascante. Vestea momentului în cazul de dopaj
„Ele nu sunt substanțe mascante. Diureticele sunt de obicei substanțe mascante dar acestea ar fi ieșit în analize și ITIA (n.r. Agenția Internațională de Integritate a Tenisului), autoritatea de management care a făcut prima fază a procedurii, ar fi făcut publice sau ar reieși din documentele depuse ca, pe lângă substanța Roxadustat, ar exista și alte substanțe diuretice”, dezvăluie Paul Ciucur, unul dintre cei doi avocati romani alesi ca arbitri de Sport Resolutions, tribunalul independent londonez care o va audia pe Halep.
Simona Halep a fost diagnosticată cu o secreție insuficientă de triiodotironina (T3) și tiroxină (T4) care influențează hormonul de stimulare a tiroidei (TSH) motiv pentru care, zilnic, utilizeaza Euthyrox 50 mcg. Puțini știu că nivelul hormonului de stimulare a tiroidei diferă în perioade distincte ale zilei: dacă concentrația maxima este sesizabilă între orele 2 și 4 dimineața, cea minimă este percepută de Simona între orele 17 – 18 după amiaza, tronson temporal în care, de regulă, Halep este programată să joace meciuri la turnee.
Nu întâmplător, Simona solicită organizatorilor să aibă programate partidele fie de la oră fixă (Not Before, adică “nu înainte de orele…” ), ca debut al meciului, fie chiar ca primă întâlnire din desfășurătorul disputelor din ziua respectivă.
Diagnosticată cu mononucleoză infecțioasă (boală virală contagioasă transmisă prin sărut, comunicare intimă, mâini, obiecte de uz casnic, tuse, strănut, transfuzie de sânge, etc) în primavara lui 2021, Irina Begu a ratat Jocurile Olimpice de la Tokio și continuă tratatmentul caracteristic “bolii sărutului” (n.r. așa cum mai este denumită mononucleoza).
Exact ca Halep, Begu a trebuit să combată efecte secundare ca infecția sinusurilor, a amigdalitelor, streptococică a gâtului dar și o posibilă splină mărită, anemie sau inflamarea a ficatului.
Pentru a urma tratamentul post-mononucleoză, Begu nu a fost obligată să ceară “excepție de uz terapeutic”, așa cum joacă, încă din 2011, Venus Williams, diagnosticată cu sindromul Sjogren, boală fără vindecare (inflamații ale articulațiilor, oboseală cronică, ochi și gură uscate).
Cu neoplasm tiroidian a fost identificată Andreea Vanc, ex-numărul 40 mondial la dublu, câștigătoare a două titluri WTA (Strasbourg, 2005 și Estoril, 2007): “Mi s-a extirpat un nodul din glanda tiroidă. Practic, am rămas numai cu jumătate din această glandă endocrină. S-a constatat, ulterior, că era plin de celule a căror evoluție era de natură canceroasă” a dezvăluit timișoreanca experiența traumatizantă prin care a trecut într-un spital din Roma unde își cumpărase un apartament în Ariccia, Castello-Romana.
Ulterior, Vanc s-a mutat în Olanda iar acum este antrenoare federală în Hong Kong.