Victor Cornea, prima reacție despre care este, de fapt, relația dintre el și Andreea Bălan! Cum răspunde acuzațiilor că și-a concediat antrenorul pentru a-și lua iubita, care e mai mare ca el ca vârstă, în Australia!

Victor Cornea, prima reacție despre care este, de fapt, relația dintre el și Andreea Bălan!
Vezi galeria foto - 8 poze

Victor Cornea a oferit o primă reacție referitoare la care este în realitate relația dintre el și Andreea Bălan, în contextul în care jucătorul de tenis în vârstă de 30 de ani a fost acuzat recent de fostul său antrenor, Marius Vecerdea, că a renunțat brusc la colaborarea cu el pentru a putea fi însoțit la turnee de iubita sa în vârstă de 39 de ani, situație care s-a petrecut de altfel la primul turneu de Grand Slam al acestui an, cel de la Australian Open, disputat la Melbourne.

După cum se știe deja foarte bine, cunoscuta cântăreață a fost alături de iubitul ei la această competiție, ocazie pentru ea să facă inclusiv o poză cu marele Novak Djokovic. 

Victor Cornea a lămurit controversa generată de întreruperea colaborării cu antrenorul Marius Vecerdea

Recent, fostul antrenor al lui Victor Cornea a confirmat că în prezent nu mai are o colaborare activă cu acesta și, în plus, a ținut să trimită și o „săgeată” către el, pentru faptul că a ales să fie acompaniat la turneele la care participă de către Andreea Bălan.

Nu sunt în Australia, pentru că este prea departe și nu era sigură participarea. În plus, antrenor și manager îi este Andreea Bălan”, a spus Marius Vecerdea, potrivit mediafax.ro.

La scurt timp, Victor Cornea a fost întrebat în legătură cu acest subiect și a explicat că, din perspectiva sa, nu a fost vorba despre o concediere a colaboratorului său în adevăratul sens al cuvântului, întrucât el lucrează deja de mai mulți ani și cu un alt antrenor.

Jucătorul de tenis a explicat cât de mult înseamnă pentru el prezența Andreei Bălan la turneele la care participă

De asemenea, tenismenul a ținut să sublinieze și că prezența Andreei Bălan are menirea de a-i oferi un „boost” de moral în perspectiva meciurilor pe care le dispută la diferitele turnee la care participă de-a lungul sezonului competițional.

„Antrenorul meu este Andrei Cociașu și lucrăm împreună de câțiva ani buni de zile cât timp mă aflu în România. El a reușit să fie cu mine și la Wimbledon și la US Open anul trecut. În ultimii zece ani am călătorit singur aproape mereu, iar prezența Andreei când îi permite programul este un bonus emoțional extrem de mare pentru mine la acest nivel, fiind trup și suflet alături de mine”, a transmis Victor Cornea prin intermediul rețelelor de socializare.

Publicat: 25 01. 2024, 14:06