Victor Crivoi a ratat accederea în turul doi al calificărilor la Wimbledon
Tenismanul Victor Crivoi, locul 286 ATP, a ratat, luni, accederea în turul doi al calificărilor la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Crivoi a fost învins, în runda inaugurală a calificărilor, cu scorul de 6-0, 6-1, de uruguayanul Marcel Felder, poziția 276 în ierarhia mondială.
Victor Crivoi a fost singurul reprezentant al României pe tabloul masculin al calificărilor. La feminin, Mădălina Gojnea o va întâlni pe Mihaela Buzărnescu, cap de serie numărul 23 în calificări, iar Elena Bogdan va juca împotriva sportivei croate Mirjana Lucici, a 12-a favorită.