Victor Crivoi, eliminat în calificările turneului de la Oeiras

Tenismenul Victor Crivoi, locul 235 ATP și cap de serie numărul 8 în calificări, a ratat prezența pe taboloul principal al turneului de la Oeiras (Portugalia), după ce a fost învins, luni, cu scorul de 6-1, 6-3, de jucătorul moldovean Radu Albot, locul 178 ATP al treilea favorit.

Albot s-a impus după un meci care a durat puțin peste o oră, disputat în turul trei al calificărilor. Crivoi va primi șase puncte ATP și 710 euro, pentru participarea la acest turneu.

La competiția din localitatea portugheză, cu premii de 426.605 de euro, mai participă Victor Hănescu, locul 84 ATP, care va întâlni în turul întâi un sportiv venit din calificări.

La dublu, Florin Mergea și partenerul său, brazilianul Andre Sa, vor da piept în turul întâi cu echipa Pablo Cuevas/David Marrero (Uruguay/Spania).

Publicat: 28 04. 2014, 15:28
Actualizat: 28 04. 2014, 15:29